Actualitate

Fugarii României care și-au găsit adăpost în Italia. Ambasadorul italian spune că există „un acord politic” pentru predarea acestora în țara noastră.

România şi Italia au un angajament politic privind posibilitatea ca persoane condamnate în ţara de origine să execute pedeapsa în acel stat.

Celulă din închisoare/ Foto: pixabay.com Celulă din închisoare/ Foto: pixabay.com

 

 


România şi Italia au un angajament politic privind posibilitatea ca persoane condamnate în ţara de origine să execute pedeapsa în acel stat, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Maria Durante Mangoni.

 


„Cele două guverne sunt complet conştiente de situaţia fugarilor, dar nu doar fugari. Aş vrea să subliniez şi care este principala noastră preocupare aici, anume condiţiile de detenţie pentru cetăţenii italieni care sunt în închisori din România. Noua declaraţie comună pe tema consolidării Parteneriatului Strategic, care a fost adoptată de către cei doi premieri, include şi un angajament politic, pentru că vorbim de chestiuni judiciare şi trebuie să respectăm, evident, independenţa şi autonomia Justiţiei şi să permitem implementarea corectă a regulamentelor UE privind cooperarea în domeniul dreptului penal şi executarea pedepselor. Dar există un angajament politic privind posibilitatea ca persoane condamnate în ţara de origine să execute pedeapsa în ţara de origine”, a spus Alfredo Maria Durante Mangoni.

Diplomatul a explicat că acest lucru înseamnă aducerea în România a persoanelor condamnate de instanţele române pentru infracţiuni economice, financiare sau, de exemplu, pentru corupţie.


Italia, „raiul” fugarilor

Printre românii care au fost prinși de autoritățile italiene și extrădați în România pentru executarea pedepsei se numără Ioan Bene și Alina Bica. În anul 2020, Alina Bica, fostă șefă a DIICOT, urmărită internațional cu mandat european pentru favorizarea infractorilor și Ioan Bene, condamnat în România și urmărit internațional pentru evaziune fiscală, au fost prinși de polițiștii din Italia și extrădați în România. 

Fosta șefă DIICOT Alina Bica a fost dată în urmărire de Poliția Română la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2019, după ce instanța supremă i-a respins apelul, iar aceasta a rămas cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. Alina Bica, judecată în mai multe dosare, a plecat din țară în 2018, înainte ca procesele sale să se încheie. Ea a mers mai întâi în Costa Rica, unde, la un moment dat a fost fotografiată în compania Elenei Udrea. Alina Bica a fost reținută la un moment dat în Costa Rica, dar ulterior a fost eliberată. 


În ceea ce-l privește pe omul de afaceri Ioan Bene, acesta a fost dat în urmărire la data de 31 ianuarie 2018 după ce s-a sustras încarcerării. Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe acesta la 3 ani şi 8 luni închisoare în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi trebuia să fie încarcerat la Penitenciarul Gherla. 

CITEȘTE ȘI:
Alina Bica și Ioan Bene au fost prinși de polițiști în Italia. Vor fi extrădați

Un alt român celebru care a fugit în Italia să scape de închisoare este Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF. Acesta a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare pentru un accident mortal din 2019. El a plecat în Italia cu un avion privat la scurt timp după accident, potrivit Europa Liberă România. Anchetatorii au stabilit că el a consumat alcool și cocaină înainte să provoace accidentul din septembrie 2019, în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani. De asemenea, procurorii au declarat că Iorgulescu avea în momentul impactului o viteză de 143 de kilometri la oră.


Tot în Italia a fugit și Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanțe. Acesta a fost condamnat în luna mai 2023 de instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată. 

În luna august 2023, fostul ministru a fost extrădat din Italia și adus în România unde a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tribunalul Cluj a transmis instanței din München informații despre condițiile de detenție din România, pentru extrădarea primarului din Baia Mare. „Germania va decide în cazul predării fugarului Cherecheș”.

Cătălin Cherecheș rămâne în arest, în Germania. Decizia de extrădare a fost amânată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter