Actualitate

DEER a plantat o pădure - Pădurea DEER! Urmează să plantăm câte o Pădure DEER în toate cele 18 județe unde ne desfășurăm activitatea (P)

În perioada 21-26 martie, a avut loc prima ediție a campaniei de responsabilitate socială corporativă ”Pădurea DEER”, un proiect prin care am plantat o pădure, mai exact 6500 de puieți, echivalentul numărului angajaților companiei Distribuție Energie Electrică Romania.

Acțiunea de împădurire a avut loc în localitatea Pruniș, județul Cluj, dorind astfel să contribuim la crearea unui mediu înconjurător mai sănătos pentru generațiile următoare, fiecare copac plantat fiind o investiție pentru viitor.

Pădurile sunt sursă de sănătate si relaxare. Un copac matur produce anual, în medie, 125 l de oxigen, iar 6500 de copaci maturi vor produce peste 800000 de litri de oxigen anual, ceea ce cu siguranță va avea un impact semnificativ și pozitiv asupra calității vieții într-o comunitate, prin îmbunătățirea calității aerului, sănătății populației, climatului local și biodiversității.


”Pădurile purifică apa, curăţă aerul, captează carbon pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, oferă alimente şi medicamente care salvează vieţi. Depinde de noi toţi să protejăm aceste resurse naturale preţioase. Prin proiectul nostru, PĂDUREA DEER, am reușit să materializăm un vis pe care l-am avut încă de la începutul mandatului, și care, cu sprijinul și implicarea colegilor și partenerilor, a prins viață. Astfel, am reușit să plantăm o primă pădure DEER, urmând să ducem acest proiect în toate dintre cele 18 județe unde ne desfășurăm activitatea, pentru a oferi comunităților un mediu mai sănătos, aer curat și posibilități de relaxare în natură”, a declarat Mihaela Rodica SUCIU, Director General DEER.

Etichete: deer padure
Ultimele Stiri
abonare newsletter