Actualitate
Cum va fi vremea marți în Cluj-Napoca? Vremea se răcește semnificativ.
Luna aprilie aduce zile răcoroase la Cluj-Napoca, după temperaturile deosebit de ridicate din ultimele zile. Marți, 2 aprilie, sunt așteptate ploi în Cluj.
Se întorc ploile în Cluj/ Foto: pixabay.com
După zilele cu temperaturi ridicate, vremea se răcește în Cluj-Napoca.
Potrivit prognozei AccuWeather, marți, 2 aprilie, clujenii nu trebuie să-și uite umbrelele acasă, fiind șanse mari de ploaie.
Maxima zilei va fi de 15 grade Celsius, iar șansele de precipitații vor fi de 84%. De asemenea, vântul va sufla cu putere mare (76 km/h). Pe timpul nopții vor fi așteptate 6 grade Celsius.
Județul Cluj, sub avertizări de ploaie și vânt puternic
Județul Cluj se află până marți, 2 aprilie, la ora 22:00, sub Cod galben de vijelii și intensificări ale vântului. Pe parcursul zilei de marți (2 aprilie) vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze de 55...65 km/h, iar local de 70...80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90...110 km/h.
Totodată, Pentru ziua de marţi, 2 aprilie, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului valabilă în 19 judeţe şi în Capitală.
În intervalul orar 8:00 - 18:00, această avertizare va afecta judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ şi Botoşani, iar mai ales după-amiaza şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila şi zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: