Actualitate
Accident grav în Sânpaul! 3 bărbați au ajuns la spital dintre care unul în stare gravă. VIDEO
În seara de miercuri, 24 aprilie, a avut loc un accident grav pe E 81, în comuna Sânpaul din județul Cluj. În accident au fost implicate 2 autoutilitare și o mașină.
Accident grav în Sânpaul/ Foto: ISU Cluj
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și a Gărzii Aghireșu au intervenit miercuri seară la un grav accident rutier petrecut pe E 81, pe raza localității Șardu, comuna Sânpaul.
În accident au fost implicate 2 autoutilitare și o mașină.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și a Gărzii Aghireșu au intervenit la un grav accident rutier petrecut pe E 81, pe raza localității Șardu, comuna Sânpaul.
La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism și două autoutilitare avariate. Într-unul dintre vehicule se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ce prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiință.
Pompierii au acționat imediat, cu echipamentele din dotare, pentru a asigura accesul către victima blocată în autoturism, cât și pentru descarcerarea și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite.
Bărbatul a fost extras și predat echipajului SMURD, tip terapie intensivă mobilă, pentru acordarea asistenței medicale de urgență și transport la spital. Conform primelor evaluări bărbatul se află în stare gravă.
Alți doi bărbați au fost consultați la locul accidentului, de către echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți”, a transmis ISU Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: