Actualitate

Bărbat, lovit în plin de o mașină pe strada Aurel Vlaicu. A traversat strada prin loc nepermis. FOTO

Un accident rutier a avut loc, marți, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis.

Un accident rutier a avut loc, marți, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca/ Foto: Info Trafic jud.Cluj - Facebook Un accident rutier a avut loc, marți, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca/ Foto: Info Trafic jud.Cluj - Facebook

 

 


Un accident rutier a avut loc, marți, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.

 


Un bărbat a fost lovit în plin de o mașină după ce a trecut prin loc nepermis.

„A fost vorba despre un pieton accidentat. Acesta prezenta un traumatism cranian, fiind conștient și cooperant. Ulterior a fost transportat la spital. Solicitarea a venit la ora 21:32. Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost implicat”, au declarat pentru monitorulcj.ro reprezentanții ISU Cluj.


„Accident rutier produs la data de 7 mai a.c., în jurul orei 21.30, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Din cercetările preliminare s-a constatat că un bărbat care în calitate de pieton s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nemarcat și nesemnalizat trecere pentru pietoni, a fost accidentat de un autoturism condus în direcția străzii Traian Vuia, de un tânăr de 29 de ani, din județul Maramureș.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pietonul nu a putut fi testat la fața locului, fiind preluat de un echipaj medical. Sunt efectuate cercetări pentru stabilirea identității acestuia”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Patru răniți în accidentul rutier din Sânpaul, în urma unei coliziuni periculoase pe contrasens

Trafic de coșmar după Paște. Două accidente blochează intrarea în Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter