Actualitate
Persoanele aflate sub control judiciar și arest la domiciliu ar putea fi monitorizate cu brățări electronice. De când se aplică măsura.
Ministerul de Interne vrea modificarea legislaţiei astfel încât persoanele aflate sub control judiciar și arest la domiciliu să fie monitorizate cu brățări electronice.
Propuneri pentru monitorizarea cu brățări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar și arest la domiciliu/Foto: Depositphotos.com
Numărul victimelor și a autorilor violenței domestice a crescut în primele trei luni ale lui 2024, iar ordinele de protecție emise de către instanță sunt tot mai des încălcate.
Măsura de monitorizare electronică, aplicată din toamnă
Ministerul de Interne (MAI) propune modificarea legislaţiei pentru a crește gradul de siguranţă publică şi a eficientiza modul de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare.
Este propusă astfel devansarea datei de extindere la nivel naţional a proiectului de monitorizare electronică pentru ordinele de protecţie şi ordinele de protecţie provizorii de la ianuarie 2025 la 1 octombrie 2024.
În plus, va fi devansată aplicarea sistemului de monitorizare electronică pentru persoanele faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024.
CITEȘTE ȘI:
Aproape 29.000 de cazuri de violență domestică în primele trei luni ale anului. Ordinele de protecție, încălcate de agresori.
„Începând cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 1 octombrie 2024, va fi testată folosirea sistemului de monitorizare electronică pentru persoanele faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu în municipiul Bucureşti şi în judeţele în care este implementat deja SIME”, arată MAI. Testarea se va face folosind infrastructura şi dispozitivele deja existente.
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) acoperă la acest moment situaţiile de violenţă domestic pentru monitorizarea ordinelor de protecție și este funcţional, din acest an, și în județul Cluj, dar și alte județe din țară, precum: Bacău, Brașov, Călărași, Caraș–Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui, plus București.
Spre exemplu, în primele trei luni ale anului, la nivelul județelor menționate au fost emise 3.100 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 1.665 de ordine de protecție provizorii și 1.435 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).
În peste 340 de situații a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere (11%), din care au fost înregistrate sute de infracțiuni, printre care și de distrugere a dispozitivelor de supraveghere.
Un ordin de protecție din trei este încălcat de către agresori, potrivit Poliției Române.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: