Actualitate

Aurora Boreală, vizibilă la Cluj, o furtună geomagnetică care poate avea consecințe dezastruoase pentru rețelele electrice

Aurora Boreală a fost vizibilă în weekend, în mai multe zone din țară, inclusiv în Cluj. Fenomenul a fost o furtună geomagnetică care poate avea consecințe dezastruoase pentru rețelele electrice.

Aurora Boreală, văzută în Cluj-Napoca/ Foto: Sergiu Razvan - Facebook Aurora Boreală, văzută în Cluj-Napoca/ Foto: Sergiu Razvan - Facebook

 

 


Spectacolul incredibil al luminilor nordice, cunoscut sub numele de Aurora Boreală, a putut fi admirat şi pe cerul României. În weekend, în mai multe zone din țară, inclusiv în Cluj, cerul a oferit mai multe momente incredibile.

 


Locuitorii din Cluj au avut privilegiul să vadă și să se bucure de această minunăție naturală, creând amintiri de neuitat pentru toți cei care au avut norocul să asiste la acest fenomen rar și fascinant.

Aurora Boreală văzută din Florești/ Foto: Traiesc in Floresti - Cluj – Facebook

Furtuna geomagentică, un pericol pentru rețelele electrice

Fenomenul prin care oamenii au putut observa Aurora Boreală și în România a fost o furtună geomagnetică sau solară care poate avea consecințe dezastruoase pentru rețelele electrice sau chiar pentru comunitățile care s-ar baza exclusiv pe energia electrică. 


"Oamenii s-au minunat de faptul că Aurora Boreală s-a putut vedea din locuri neobişnuite. În fapt, este vorba de o furtună geomagnetică sau solară care, dincolo de frumuseţea incontestabilă, poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică. Furtuna solară are loc atunci când activitatea solară interacţionează cu câmpul magnetic al Pământului (CME). Fenomenul este de fapt un nor încărcat cu particule emanate de soare, care traversează spaţiul cu viteze supersonice. În condiţii optime, aşa numitul nor poate atinge câmpul magnetic al Pământului în numai câteva ore. În urma impactului dintre vântul solar şi câmpul magnetic terestru, apare Aurora, fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, iar în zonele polare, aurora polară", au transmis reprezentanții Asociației Energiei Inteligente. 

Cea mai puternică furtună geomagnetică din ultimii 151 de ani a fost înregistrată la data de 28 august 1859, cunoscută sub numele de "Carrington Event", după numele astronomului Richard Carrington care a urmărit fenomenul. Furtuna a afectat reţelele telegrafice din întreaga lume.


Specialiștii consideră că o furtună solară ar distruge întreaga infrastructură electronică a planetei, precum sateliţi, cablurile de internet sau comunicaţiile radio. De asemenea, alimentarea cu energie electrică şi funcţionarea instituţiilor vor fi afectate.

"O furtună solară puternică, deşi foarte rare, ar putea să arunce lumea în haos şi poate menţine regiuni ale planetei deconectate de la energie şi telecomunicaţii luni întregi. Probabilitatea ca un astfel de fenomen să apară este între 1,6% şi 12% pe deceniu. Oamenii de ştiinţă cred că dacă se va întâmpla, infrastructura noastră nu este pregătită pentru o furtună solară de mare intensitate", mai spun reprezentanții Asociației Energiei Inteligente. 


Experţii estimează că astăzi, când ponderea electricităţii în viaţa oamenilor la nivel mondial reprezintă 18,2% (cantitatea de energie finală consumată de omenire), omenirea ar avea nevoie de până la 10 ani pentru a se reface complet după izbucnirea unei furtuni solare atât de puternice ca în 1859. În situaţia în care s-ar trece complet la folosirea exclusiv a energiei electrice, în viaţa noastră o furtună solară de tipul Carrington 1859 ar face să fie necesari teoretic peste 20-30 de ani pentru a se reface complet, timp în care lumea s-ar scufunda în haos. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aurora Boreală a fost vizibilă în această noapte pe cerul Clujului. Imagini spectaculoase. FOTO

INCREDIBIL. Așa s-a văzut aurora „de sânge” de la 10.000 de metri înălțime.

Ultimele Stiri
abonare newsletter