Actualitate
De la Cluj direct în Moldova pe autostradă! Acesta este autostrada care se va lega la Târgu Mureș la A3.
CNAIR a demarat licitația pentru autostrada care se va lega la Târgu Mureș la A3 și cu ajutorul căreia, clujenii vor putea călătorii spre Molodova fără oprire.

Licitația, demarată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), este estimată la valoarea de 3.949.103.360 de lei, fără TVA, obiectivul de investiție fiind „Proiectare și execuție Autostradă Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea II – Miercurea Nirajului – Leghin km 22-000 – km 181+195, Lot 1b – Miercurea Nirajului – Sărățeni”.
Conform www.licitatiepublica.ro, obiectul contractului va fi reprezentat de proiectarea și execuția lotului de autostradă Miercurea Nirajului – Sărățeni, în lungime de aproximativ 23,4 kilometri, din care 1,07 kilometri de tunel.
Investiția este finanțată prin intermediul „Programului Transport aferent perioadei de programare bugetară 2021-2027”, termenul limită pentru depunerea ofertelor de participare fiind 16 iulie 2024, iar durata estimată a contractului va fi de 90 de luni.
Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: