Actualitate

Exercițiu major de simulare a dezastrelor, organizat de Universitatea de Medicină și ISU Cluj, pe șantierul proiectului de reconversie urbană al IULIUS (P)

Cluj-Napoca a găzduit un curs european de medicină a dezastrelor, organizat sub egida Societății Europene de Medicină de Urgență (EUSEM), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) Cluj-Napoca și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul grupului IULIUS, care a pus la dispoziția organizatorilor spațiul necesar pentru desfășurarea exercițiului practic de simulare, desfășurat în luna iulie 2024, pe șantierul fostei platforme industriale a Carbochim, din Piața 1 Mai. 


Activitatea a reunit 16 tineri medici de urgență din patru țări - România, Chile, Polonia și Turcia -, care au avut oportunitatea de a învăța, prin metode practice, cum să gestioneze un accident cu victime multiple. Participanții au abordat particularitățile acestor evenimente și au analizat direcțiile învățate din incidentele anterioare. ,,Proba de foc” a avut loc în cea de-a treia zi, când a fost organizat un exercițiu de tip „Full Size” pe fosta platformă industrială Carbochim, ca parte a colaborării cu grupul IULIUS. Locația a fost aleasă astfel încât să permită desfășurarea tuturor etapelor cu care salvatorii se pot confrunta într-o situație de urgență reală, de maximă complexitate. În cadrul acestei simulări, a fost recreat un scenariu de explozie într-o clădire, în urma căruia ar fi existat 65 de victime. 

,,Exercițiul a ieșit peste așteptări, deoarece am reușit să creăm scenarii realiste, oferindu-le participanților ocazia de a-și depăși fricile și limitele. Practic, a fost o oportunitate excelentă de a pune în practică cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Am organizat totul cu atenție la fiecare detaliu, inclusiv machiajul victimelor, pentru a simula traume reale. Totodată, ne-a ajutat și spațiul pus la dispoziție, pentru că am avut ocazia să ne desfășurăm acțiunea într-un cadru care să permită simularea cât mai specifică unei situații reale și ne bucurăm că am primit deschiderea IULIUS de a susține acest demers”, a spus George Voicescu, medic doctorand în medicina dezastrelor, organizator al cursului.


Exercițiul s-a încheiat cu o sesiune de feedback, în cadrul căreia au fost discutate aspectele pozitive, dar și modalitățile de îmbunătățire pentru viitoarele acțiuni de acest fel. Această experiență a fost fundamentală pentru pregătirea medicilor și a echipelor de intervenție în gestionarea eficientă a situațiilor de urgență cu victime multiple. Spațiul în care s-a desfășurat exercițiul a fost unul propice pentru crearea unor situații cât mai realiste.

,,Ne bucurăm că am putut contribui la desfășurarea acestui amplu demers, cu impact în pregătirea viitorilor medici și specialiști în situații de urgență. Credem cu tărie în importanța educației practice și în necesitatea de a oferi tinerilor oportunități reale de formare. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru de a sprijini inițiativele educaționale și de a colabora pentru binele comunității”, a declarat Sorin Guttman, project manager al proiectului de regenerare urbană IULIUS la Cluj.


Grupul IULIUS are o experiență vastă în dezvoltarea proiectelor de regenerare urbană de tip mixed-use, cum sunt Palas Iași, primul ansamblu de acest tip realizat în România, în 2012, și Iulius Town Timișoara, inaugurat în 2019, investiții care contribuie la dezvoltarea economică și socială a orașelor. În prezent, compania pregătește un proiect amplu cu funcțiuni mixte pe fosta platformă industrială Carbochim din Cluj-Napoca, spațiu care va fi redat orașului ca parte activă a sa, deschisă comunității și cu funcțiuni adaptate așteptărilor și nevoilor locuitorilor: centre culturale, facilități de entertainment pentru toate categoriile de vârstă, office, retail, servicii, funcțiuni sportive și medicale, dar și o grădină urbană nou creată, ca spațiu natural, dar și pentru evenimente în aer liber. Proiectul presupune și ample investiții de utilitate publică, de la crearea unui nou pod rutier peste Someș și a două pasarele pietonale, modernizarea străzilor adiacente și sistematizarea circulației în zonă, până la propunerea de amenajare a malului drept al Someșului, pentru a-l face accesibil publicului. 

Proiectul de regenerare urbană dezvoltat de grupul IULIUS la Cluj-Napoca, pe fosta platformă industrială Carbochim, se află în etapa finală de avizare. Află mai multe despre demers pe www.partedincluj.ro

Ultimele Stiri
abonare newsletter