Actualitate
Aglomerație și blocaje în trafic, chiar dacă de „Vinerea Verde”, în Cluj, „mașina stă pe loc”. FOTO
Vineri 13, trafic cu ghinion. Clujenii pot circula gratis, vineri, cu toate mijloacele de transport public, însă aceștia preferă mașina, astfel că traficul este dat peste cap.
Trafic aglomerat, vineri, în Cluj. Clujenii preferă mașina transportului public gratuit|Foto: Info Trafic Jud. Cluj-Campean Răzvan-Facebook
Nervii șoferilor clujeni sunt puși la încercare, vineri, în condițiile unui trafic dificil pe direcția Florești.
Mașinile înaintează anevoie și pe direcția Gilău-Florești, din cauza lucrărilor din zonă.
Șoferii își varsă năduful pe grupurile de socializare dedicate conducătorilor auto și recomandă evitarea traseului Cluj-Florești-Gilău.
Blocaje în trafic de „Vinerea Verde”
Clujenii par să prefere mașinile, chiar dacă vineri transportul public este gratuit în Cluj-Napoca, Florești și alte câteva localități din zona metropolitană, în baza programului dezvoltat de administrația Clujului.
Astfel, programul inițiat în 2021, care permite transportul public gratuit în Cluj-Napoca, în zilele de vineri, a fost extins treptat și în Florești, Gilău, Baciu sau Apahida.
CITEȘTE ȘI:
Azi lăsăm mașina acasă! Transportul în comun, gratuit în fiecare vineri în Cluj-Napoca
Programul „Vinerea Verde”, prin care călătorii beneficiază de gratuitate în fiecare zi de vineri pe toate mijloacele de transport, a fost lansat în urmă cu trei ani de Primăria Cluj-Napoca alături de CTP Cluj-Napoca, sub sloganul «STOP!Azi mașina stă pe loc». Obiectivul acestuia constă în încurajarea comunității clujene spre utilizarea mijloacelor de transport în comun, ca alternativă de mobilitate.
Chiar dacă anul trecut, în Cluj-Napoca, s-a ajuns la 196 de milioane de călătorii cu mijloacele de transport în comun, blocajele în trafic nu pot fi evitate, vinerea, iar șoferii preferă să utilizeze autoturismul personal.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: