Actualitate

Instagram introduce conturi pentru minori. Control parental și setări mai restrictive pentru adolescenți.

Măsuri sporite de protecție pentru minori, introduse de Instagram, prin intermediul „conturilor pentru adolescenți”.

Măsuri sporite de protecție pentru minori, introduse de Instagram, prin intermediul „conturilor pentru adolescenți”|Foto: pexels.com Măsuri sporite de protecție pentru minori, introduse de Instagram, prin intermediul „conturilor pentru adolescenți”|Foto: pexels.com

 

 


Meta, compania mamă a Facebook și Instagram, a anunțat introducerea conturilor pentru adolescenți (teen accounts) pe platforma Instagram, care se vor aplica noilor utilizatori cu vârsta sub 18 ani.

 „Conturile pentru adolescenți” beneficiază de setări prestabilite mai stricte decât cele prevăzute pentru un cont obișnuit, iar minorii sub 16 ani vor avea nevoie de permisiunea părinților pentru a putea folosi setări mai puțin restrictive.


Măsura vine să aducă un plus de securitate în utilizarea aplicației de către minori, prin care se va limita expunerea la conținutul sensibil și materiale potențial dăunătoare.

Australia propune interzicerea social media pentru minori

Noile măsuri cu caracter restrictiv vin în contextul în care Guvernul australian a lansat o ofensivă fără precedent împotriva giganților social media, anunțând planuri de a interzice accesul copiilor la platformele populare precum Instagram și TikTok.


CITEȘTE ȘI: 
Australia declară război rețelelor sociale. Copiii sub 16 ani, interziși pe Instagram și TikTok.

Autoritățile australiene sunt îngrijorate de potențialul de dependență, intimidare, jocuri de noroc și infracțiuni cibernetice asociate cu aceste platforme.

Inițiativa nu este izolată. Australia se alătură unui val de țări din regiunea Asia-Pacific, inclusiv Malaezia, Singapore și Pakistan, care iau măsuri pentru a reglementa mai strict mediul online. Statul Australia de Sud a mers chiar mai departe, propunând recent norme care ar obliga companiile de social media să interzică accesul copiilor sub 13 ani.


Cu toate acestea, experții anticipează o opoziție puternică din partea apărătorilor dreptului la viață privată și a giganților tech.

Control parental și setări restrictive pentru minori

Minorii care folosesc Instagram vor fi plasaţi automat într-un nou tip de conturi, ce presupun restricţii de confidenţialitate încorporate și care le oferă părinţilor mai mult control asupra activităţii copiilor lor pe platforma de socializare.


Utilizatorii noi vor fi transferaţi implicit în conturile pentru adolescenţi la înregistrare, dacă au sub 18 ani. Treptat, restricțiile incluse în conturile dedicate vor fi extinse și la profilurile deja existente utilizate de adolescenți.

Conturile vor avea activată şi funcţia „Cuvinte ascunse”, măsură prin care cuvintele sau frazele jignitoare vor fi filtrate automat din orice comentarii sau mesaje directe pe care le primesc.

Utilizatorii sub 16 ani vor avea nevoie de permisiunea părinţilor pentru a-şi modifica noile setări ale contului pentru adolescenţi.

Părinţii vor putea să vadă destinatarii mesajelor trimise de adolescenţi, chiar dacă nu vor putea citi conversaţiile reale. 

De asemenea, părinții sau supraveghetorii parentali vor putea personaliza orele în care doresc să blocheze accesul copiilor la aplicaţie sau să stabilească limite de timp zilnice pentru folosirea platformei de către minori.

O altă măsură introdusă de Meta vizează dezactivarea notificărilor pe timpul nopții.

Noile schimbări testate de Meta privind folosirea Instagram de către adolescenți vor fi introduse în termen de 60 de zile de la data publicării anunțului în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada și Australia. În statele membre ale Uniunii Europene modificările vor putea fi aplicate spre finalul acestui an, urmând ca noile măsuri să fie extinse la nivel global pe parcursul anului viitor.                                                                         

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Australia declară război rețelelor sociale. Copiii sub 16 ani, interziși pe Instagram și TikTok.

Ultimele Stiri
abonare newsletter