Actualitate

După ce a pierdut din nou șefia IPJ Cluj, Ilea a fost numit șef la IPJ Alba.

După ce a pierdut din nou șefia IPJ Cluj, Ilea a fost numit șef la IPJ Alba. El a fost în trecut sancționat pentru că a comis fapte pe care polițiștii ar trebui să le sancționeze la alții.

Constantin Ilea în cadrul unei conferințe de presă, 20 septembrie 2023 | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro Constantin Ilea în cadrul unei conferințe de presă, 20 septembrie 2023 | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

 

 


Noul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba este Constantin Ilea, în vârstă de 47 de ani, care din toamna anului trecut era împuternicit şef la IPJ Maramureş.

 


Absolvent în 2001 al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Constantin Ilea a activat, de-a lungul timpului, potrivit CV-ului publicat pe site-ul IPJ Maramureş, la Serviciul de Protecţie Internă Cluj - DGPI Bucureşti, Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj - DGA, BCCO Cluj, IPJ Cluj, unde a fost desemnat şef, iar din toamna anului trecut, la IPJ Maramureş.

Fostul şef al IPJ Alba, Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie în iunie. El este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind inculpaţi şi alţi poliţişti, dar şi oameni de afaceri. Acuzaţiile din această speţă au legătură cu protejarea intereselor unor oameni de afaceri care exploatau lemn.

La conducerea inspectoratului a fost împuternicit, în ultimele luni, unul din cei doi adjuncţi ai şefului IPJ Alba, Vasile Darius Bic. 

Cine este Constantin Ilea?

În trecut a fost șef al IPJ Cluj, apoi adjunct al Şefului Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și fost șef al BCCO – Brigada de Combatere a Crimei Organizate din Cluj.


Constantin Ilea a fost implicat și într-un incident în septembrie 2023. El a rămas pieton după ce a fost prins conducând cu 103 km/h în localitatea Livada, județul Cluj.

Întrebat de reporterii monitorulcj.ro în cadrul unei conferințe de presă din septembrie 2023, Constantin Ilea și-a recunoscut greșeala și a declarat că acest incident este un „model pentru colegi”.


„Din punctul meu de vedere este prima sancțiune contravențională din viața mea. Nu este un model de urmat. Din punct de vedere al comportamentului clar am fost sancționat potrivit legii. Colegii mei nu au simțit niciun fel de presiune. Este (incidentul -n.red.) un model pentru ceilalți colegi care pățesc la fel, care sunt luați de val și accelerează mai mult decât ar trebui. Este un model de comportament. Adică toți suntem egali în fața legii și toți răspundem la fel”, a declarat Constantin Ilea în timpul conferinței de presă.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Demiteri pe bandă rulantă în MAI după fuga lui Cătălin Cherecheș. Constantin Ilea, adjunctul IPJ Cluj, numit șef al IPJ Maramureș.

Constantin Ilea, noul adjunct al IPJ Cluj. Legătura lui Ilea cu dosarul de corupţie al lui Uioreanu

Ultimele Stiri
abonare newsletter