Actualitate

Clujul, lider la nivel național în privința calității vieții

Clujul deschide clasamentul național în ceea ce privește calitatea vieții, fiind pe prima poziție în topul performanței urbane din România, potrivit City Index 2024.

Clujul, lider la nivel național în privința calității vieții|Foto: Municipiul Cluj-Napoca-Facebook Clujul, lider la nivel național în privința calității vieții|Foto: Municipiul Cluj-Napoca-Facebook

 

 


Cluj-Napoca se plasează pe primul loc în barometrul de performanță urbană City Index 2024, în al doilea trimestru al anului, potrivit unui raport realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare.

Clujul, pe primul loc la nivel național în privința calității vieții

Evaluarea a avut în vedere analiza a trei componente esențiale – prosperitatea, calitatea locuirii și vibrația orașului. Datele prezentate vizează analiza performanței urbane din România în a doua parte a anului și stau la baza strategiei unor dezvoltatori din domeniul imobiliar.


CITEȘTE ȘI: 
Cluj-Napoca, în topul celor mai atractive orașe din România pentru a locui

Astfel, 41 de municipii reședință de județ din România au fost analizate în baza unui set de 51 de indicatori specializați, inclusiv indicele de accesibilitate a locuinței.

Calitatea locuirii este una dintre cele trei componente majore ale City Index şi reflectă atractivitatea oraşului, modul în care infrastructura, atracţiile, mediul natural şi serviciile de sănătate şi învăţământ contribuie la un standard de viaţă ridicat.


Municipiul Cluj-Napoca se plasează pe prima poziție a clasamentului în urma proiectelor de modernizare și dezvoltare a infrastructurii, componente ce au permis Clujului să atragă investitori și să devină un oraș de referință la nivel național. În raport cu această componentă, municipiul Cluj-Napoca ocupă locul întâi, urmat de Bucureşti și alte două orașe din Transilvania – Sibiu și Brașov. 

Clujul deschide clasamentul de performanță urbană la nivel național în privința calității vieții|Sursa: City Index 2024

Componenta „Prosperitate” indică puterea economică a oraşului şi interacţiunea acesteia cu dinamica socială. Acoperă performanța afacerilor, inovația, finanțele publice și efectele economiei asupra structurii demografice și oportunităților individuale, analizând atât indicatori economici cât și sociali. În această componentă, Bucureştiul se situează pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca, Timişoara și Sibiu.


Vibrația ilustrează dinamismul cultural, social și demografic al orașului, evidențiind capacitatea acestuia de a crea o atmosferă atractivă și plină de energie. Aceasta componentă include diversitatea culturală și sportivă, opțiunile variate de divertisment și interacțiunile sociale, care, împreună, contribuie la o experiență urbană unică.

CITEȘTE ȘI: 
Clujul, în topul celor mai populare destinaţii din România

Prin intermediul evenimentelor culturale, a festivalurilor Untold și TIFF, dar și a evenimentelor sportive pe care le găzduiește Clujul are o vibrație unică în topul orașelor la nivel național și oferă tinerilor, dar nu numai, o viață culturală diversificată și o gamă variată de opțiuni pentru petrecerea timpului liber. 


Dezvoltarea accelerată a Clujului se datorează în bună măsură capacității sale de atragere a investițiilor străine, în special în sectorul IT&C, în jurul cărora s-a dezvoltat un ecosistem vibrant și divers de afaceri care include atât corporații, cât și un număr important de businessuri antreprenoriale de dimensiuni mici și medii. Clujul este astăzi un important centru de cercetare și dezvoltare pentru companii multinaționale din IT, industria auto și industriile conexe, precum și locul de naștere al mai multor startup-uri inovatoare din domeniul tehnologiilor de vârf.

„Cu o firmă activă la zece locuitori, Clujul are cea mai mare densitate de companii, raportat la populație dintre toate orașele analizate în City Index și, implicit, cea mai scăzută rată a șomajului”, potrivit sursei citate. 

Astfel, potrivit barometrului performanței urbane, capitala istorică a Transilvaniei ocupă prima poziție în City Index 2024, ca o confirmare a popularității de care se bucură de mai bine de un deceniu în rândul tinerilor, al profesioniștilor în IT sau al pasionaților de muzică, arte și cinema.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cluj-Napoca, în topul performanței urbane în România. Orașul, pe primul loc la cea mai bună calitate a locuirii.

abonare newsletter