Actualitate
Sărbătoare importantă în a doua zi de Crăciun
Pe 26 decembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Maicii Domnului, unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc dedicat Fecioarei Maria.
Credincioșii se adună pentru a celebra praznicul Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.| FOTO - Pexels
Sărbătoarea se referă la chemarea tuturor oamenilor la slujbă, pentru a se închina în cinstea Maicii, imediat după Nașterea lui Iisus Hristos.
În fiecare an, a doua zi de Crăciun este o zi importantă în biserica ortodoxă. Credincioșii se adună pentru a celebra praznicul Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și pentru a urma o serie de tradiții și obiceiuri sfinte.
Ce înseamnă pentru creștini sărbătoarea Soborul Maicii Domnului
Cuvântul bisericesc „sobor” se traduce prin „adunare de oameni”, o slujbă care se organizează pentru a o cinsti pe Maica Domnului. Sărbătoarea se referă la momentul în care o mulțime de creștini s-au adunat în jurul Fecioarei Maria, atunci când l-a ținut în brațe pe Mântuitor.
Maica Domnului este un model de credință, bunătate, de rugăciune și smerenie pentru toți creștinii. A fost aleasă de Dumnezeu pentru a-l naște pe Hristos, Fiul și toate sărbătorile în cinstea Fecioarei Maria sunt numite praznice împărătești.
Printre cele mai importante sărbători prăznuite în cinstea Fecioarei Maria aminim:
Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie;
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie;
Buna Vestire, pe 25 martie;
Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august.
Potrivit superstițiilor, în această zi nu se lucrează în gospodărie.
Se spune că, cine muncește pe 26 decembrie, nu va mai avea nicio altă zi liberă în tot anul care urmează.
O tradiție a zilei de 26 decembrie este ca finii să meargă la nași cu un pachet, denumit „colacul” din care nu trebuie să lipsească carnea de pui, de porc, vin de casă, țuică, flori și șapte pâini.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: