Actualitate
Salvamontiștii clujeni, zeci de intervenții în vacanța de iarnă. 7 persoane au ajuns la spital.
Salvamontiștii au intervenit în vacanța școlară mai ales în zonele schiabile din Mărișel și Buscat.
Salvamontiștii clujeni, zeci de intervenții în vacanța de iarnă| Foto: Consiliul Județean Cluj
Vacanța de iarnă a elevilor și zilele libere prilejuite de sărbătorile de iarnă au adus un număr însemnat de turiști în zona montană a județului Cluj, îndeosebi în cele două zone schiabile: Mărișel și Buscat.
„Vacanța de iarnă a reprezentat o perioadă destul de aglomerată pentru salvamontiștii clujeni, aceștia intervenind prompt și eficient pentru acordarea primului ajutor. Datorită lor, iubitorii muntelui și ai sporturilor de iarnă s-au putut simți în siguranță”, a declarat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.
7 persoane, transportate la spital
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea forului administrativ județean, care au asigurat permanența în această perioadă, au intervenit în nu mai puțin de 44 de cazuri, astfel:
- În perioada vacanței de Crăciun, 24-29 decembrie 2024, au fost solicitați în 15 cazuri (8 la domeniul Buscat și 7 în Mărișel), 2 persoane fiind predate ambulanței.
- În perioada revelion – Bobotează, 30 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, au fost solicitați în 29 de cazuri (14 la domeniul Mărișel, 14 la Buscat și un caz în zona masivului Vlădeasa), 5 accidentați fiind predați ambulanțelor.
Recomandări pentru cei care merg la munte
Pentru clujenii care se vor îndrepta către zonele turistice în care se află domenii de practicare a sporturilor de iarnă, Salvamont România face câteva recomandări :
- Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului dvs. de pregătire.
- Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.
- Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
- Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
- Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
- Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
- Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
- Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
- Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
- Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru – ușor, roșu-mediu, negru – dificil.
- Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile și generează accidente grave.
- Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0-SALVAMONT (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: