Actualitate

Ultimul avion F-16 a aterizat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Escadrila 48 Vânătoare este completă.

O aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziționată de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat joi în Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, completând astfel Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave.

Ultimul avion F-16 a aterizat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii| Foto: Forțele Aeriene Române - Facebook Ultimul avion F-16 a aterizat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii| Foto: Forțele Aeriene Române - Facebook

 

 


O aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziționată de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat joi în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, completând astfel Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave, informează MApN.

 


Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent asigură creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național sau NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent - Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă NATO, arată sursa citată.

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri și servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).


Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Încă trei avioane F-16 cumpărate de România din Norvegia au ajuns la baza aeriană Câmpia Turzii

Un nou atac cu drone la granița cu România. Două aeronave F-16 au supravegheat spațiul aerian național.

Ultimele Stiri
abonare newsletter