Actualitate
Temperaturi în creștere și maxime de 12 grade. Prognoza meteo pentru Cluj.
Vremea rămâne deosebit de rece dimineața și noaptea, însă pe parcursul zilei maximele termice ajung până la 12 grade Celsius. Prognoza meteo pentru Cluj.

Miercuri, 19 martie, vremea se menține rece, cu temperaturi negative pe parcursul nopții și dimineața, însă valorile termice diurne urcă ușor.
Astfel, temperaturile sunt în creștere față de ziua anterioară, iar maximele ajung la 12 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între -8 și 5 grade Celsius.
Cerul va fi variabil în jumătatea de est a țării, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte.
În Cluj avem parte de mult soare și cer senin, cu o dimineață răcoroasă și minime de -4 grade Celsius. Șansele de precipitații sunt minime, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană a județului. Maximele termice vor ajunge la 9 grade Celsius.
Treptat, vremea se va încălzi ușor, astfel că joi vom avea temperaturi de 12 grade Celsius, iar spre finalul săptămânii valorile termice vor ajunge la 14 grade Celsius, însă diminețile vor fi în continuare geroase.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: