Actualitate

Fără pedepse majorate pentru șoferii prinși cu substanțe interzise în sânge. Decizia Senatului.

De la 1 la 5 ani de închisoare. Propunerea legislativă privind pedepsirea șoferilor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive a fost adoptată de Senat fără sancțiuni majorate.

Legea anti-drog la volan: pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare| Foto: IPJ Cluj Legea anti-drog la volan: pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare| Foto: IPJ Cluj

 

 


Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse.

CITEȘTE ȘI: 
Pedepse aspre pentru șoferii drogați. Închisoare de până la 7 ani pentru cei prinși cu substanțe interzise în sânge.

Au fost înregistrate 85 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă'' și 30 de abțineri, potrivit Agerpres.ro


Legea anti-drog la volan: pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare

Potrivit proiectului de lege adoptat de Senat, pedepsele au rămas, la fel ca în prezent, de la 1 la 5 ani închisoare, și nu au mai fost majorate de la 2 la 7 ani, cum prevedea proiectul de lege în forma inițială.

„Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se pedepsește fapta (...) dacă prezența în sânge a substanțelor psihoactive a fost determinată de administrarea anterioară a unor medicamente utilizate în baza unei prescripții medicale, eliberate în condițiile legii, cu respectarea dozei terapeutice și a celorlalte indicații și recomandări privind administrarea acestora”, prevede forma amendată a propunerii legislative pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal.


Prezenta lege intră în vigoare în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, se precizează în actul normativ modificat.

Lista substanțelor psihoactive, aprobată prin lege

Până la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Sănătății va elabora lista substanțelor psihoactive care va fi aprobată prin lege și va lua măsurile necesare astfel încât eliberarea medicamentelor care conțin substanțe psihoactive sau cu efecte psihoactive să se realizeze doar în baza unei prescripții medicale. 


CITEȘTE ȘI: 
Mii de șoferi cer dreptate: „Lege periculoasă, care poate condamna oameni nevinovați din pură prostie”

Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o inițiativă legislativă care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă. Propunerea legislativă de modificare a Codului penal a fost inițiată de mai mulți parlamentari, printre care Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Daniel Fenechiu.

În continuare, propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pedepse aspre pentru șoferii drogați. Închisoare de până la 7 ani pentru cei prinși cu substanțe interzise în sânge.

Nu orice urmă de drog în sânge duce la condamnare. Ce au decis judecătorii?

abonare newsletter