Actualitate
Atenție șoferi: când devine infracțiune ridicarea ștergătoarelor?
În anumite situații, ridicarea ștergătoarelor poate duce la dosar penal.

Găsirea mașinii cu ștergătoarele ridicate în parcare este, de obicei, un semn că cineva consideră că ai parcat greșit sau i-ai ocupat locul.
Deși acest gest nu este prevăzut explicit ca infracțiune sau contravenție în legislația din România, există situații care pot atrage consecințe legale serioase.
Conform legislației actuale, simpla ridicare a ștergătoarelor unei mașini nu este, în sine, o infracțiune. Dacă gestul este doar simbolic și nu produce pagube, în general nu există temei pentru sancțiuni.
Conflict în parcare: când se transformă ridicarea ștergătoarelor în infracțiune
„Dacă este vorba doar de un gest simbolic, ca protest față de modul în care o persoană a parcat, nu prea există temei de sancționare a faptei. Dar nu ar trebui niciodată să apelezi la astfel de gesturi, pentru că oricând pot fi încadrate la infracțiune" explică avocatul Valentin Ciobanu pentru ProMotor.
CITEȘTE ȘI:
2 din 10 şoferi recunosc că s-au urcat băuţi la volan. 60% susţin că „nu erau beţi, ci doar consumaseră puţin alcool”
Există însă patru situații în care ridicarea ștergătoarelor poate duce la dosar penal:
Când se produce distrugerea bunului (ștergătorul se rupe sau se deteriorează)
În cazuri de tulburare de posesie (când este afectată folosința vehiculului)
Când acțiunea devine hărțuire sau intimidare (mai ales în conflictele repetate)
Dacă fapta tulbură liniștea și ordinea publică.
În cazul deteriorării ștergătorului, pedeapsa poate ajunge de la amendă până la închisoare de la 3 luni la 2 ani, conform Codului Penal.
De asemenea, acest comportament poate fi asociat cu alte forme de agresiune asupra mașinii, cum ar fi blocarea intenționată, lipirea de afișe sau ridicarea oglinzilor.
Nu atinge ștergătoarele altei mașini: ce pedepse riscă șoferii furioși
Legea recomandă ca, în loc să recurgeți la astfel de gesturi, să sunați la Poliția Locală sau să fotografiați situația pentru a o raporta legal atunci când observați un autoturism parcat neregulamentar.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: