Actualitate
Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara la Cluj
Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim. La Cluj-Napoca, Sfânta Lumină va ajunge în jurul orei 21.00 și va fi întâmpinată de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an.
CITEȘTE ȘI:
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în România?
Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă în țară de o delegație a Patriarhiei Române, va ajunge și anul acesta la Cluj-Napoca, sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 21:00, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, unde va fi întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, potrivit radiorenasterea.ro
Lumina Sfântă va fi împărțită credincioșilor la Slujba Învierii Domnului, începând cu ora 00.00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, precum și la parohiile din întreaga Arhiepiscopie.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare.
De la Ierusalim în România
Inițial, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, a informat, miercuri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: