Actualitate
Se întorc ploile la Cluj! Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt puternic.
Zona de munte a județului Cluj se află sub cod galben de instabilitate atmosferică. Până când este în vigoare?

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe, inclusiv zona de munte a Clujului.
Codul este valabil pentru ziua de marți, 22 aprilie, în intervalul 12-23.
Potrivit meteorologilor, în zonele montane și submontane, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
„Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului. Miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane”, au transmis meteorologii.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: