Actualitate

Centenar de la nașterea Părintelui Nicolae Steinhardt (2)

<p><img src="documente/stories/2012/06_iunie/29/dscn6198.jpg" border="0" style="float: left; border: 0px none; margin: 2px 5px;" /><strong>Aminteam de faptul că ne-am cunoscut „faţă către faţă” într-o primăvară, pe când eram preot în Turda. Uitasem ziua. Înspre bucuria mea, în dosarul de urmărire, am găsit nu numai ziua şi ora, ci şi convorbirea înregistrată, cu lux de amănunte. Dacă este o scăpare a mea faptul că nu mi-am ţinut un jurnal, acum după ani aflu şi cum decurgea o zi din viaţa mea de preot paroh.</strong></p>

Aşa se face că „Nicu”, adică postul de ascultare nr. 61 D.M., relatează cu lux de amănunte prima vizită pe care mi-a făcut-o părintele Nicolae: „În ziua de 17.04.1980 la Andreicuț se află în vizită un domn din Bucureşti cu care poartă o discuţie la care asistă sursa începând de la ora 11.” ,,Sursa” înregistra şi apoi punea pe hârtie convorbirea. Ea se numea „Nicu”.
Îi povesteam Părintelui bucuriile şi necazu¬rile mele: faptul că am fost chemat la Securitate pentru legăturile ce le-am avut cu greco-catolicii, pentru catehizaţia ce o făceam tinerilor la biserică şi, în general, pentru activitatea duhovnicească ce o desfăşuram. Activitatea respectivă, mie mi se părea normală. Pentru puterea de atunci, însă, buni erau doar cei ce făceau cât mai  puţin. Rămân contrariat astăzi, când avem toată libertatea, că nu facem tot ceea ce s-ar putea face.
Părintele mă încuraja: „Domnul îi relatează că el a fost condamnat politic, deşi nu a avut nimic cu ei. Îi spune lui Andreicuţ să nu uite că «aceştia» duşmănesc religia, pentru ei orice preot şi orice credincios este un duşman; îi spune că oricât de bine se va comporta, tot duşman va fi considerat. Este de părere că orice om care intră într-o biserică, în ochii Securităţii este considerat duşman.”
Părintele era radical şi categoric. Mi-a relatat apoi motivul pentru care a fost închis: „Cred că ţii minte matale că eu am fost condamnat politic pentru crimă de uneltire împotriva orânduirii de stat şi pentru ajutor legionar. Am fost prieten şi coleg de liceu cu nişte oameni care erau legionari, aveau domiciliul obligatoriu pe undeva şi veneau în Bucureşti clandestin, iar eu i-am primit în casă, m-au rugat să-i adăpostesc, iar eu i-am adăpostit. Le-am dat de mâncare, că aşa-i normal, iar când i-au prins au dat şi numele meu. Apoi am fost chemat la Securitate, să fiu martor în procesul lor, şi să spun că am ştiut că au venit clandestin în Bucureşti, că au vorbit contra regimului. Am spus că asta nu pot să fac, nu pot să fiu martor împotriva colegilor mei şi să spun minciuni despre ei, după ce i-am adăpostit la mine în casă.
Câtă tărie de caracter! Pentru acest fapt a fost închis împreună cu ei, făcând cinci ani de temniţă grea, pentru că „s-au organizat împotriva statului”.
Este de subliniat faptul că întreaga familie era onorabilă. Părintele încă nu era botezat. Tatăl lui era evreu mozaic, dar om integru. Securitatea considera că, evreu fiind, îl va sfătui pe fiul său să depună mărturie împotriva legionarilor. De aceea l-au trimis să vorbească cu tatăl: „M-au trimis acasă să mă sfătuiesc cu tatăl meu care, de fapt, mi-a spus ca imediat să mă duc la Securitate şi să mă predau, să nu fiu martor împotriva unor prieteni, aşa că mi-am făcut un geamantan mic şi m-am dus”.
A fost anchetat, bătut, numit „bandit” şi „legionar”, dar a rezistat. A tras şi o concluzie, întărindu-mă pe mine şi pe alţii: „Dacă vrei să nu ai necaz cu ei să nu-ţi fie frică, că dacă ţi-e frică de ei eşti pierdut!” Cu smerenie trebuie însă să recunosc că, uneori, mi-a fost frică. Mi-a fost frică, într-un rând, şi când dânsul dorea să mă caute.
Mi-a lămurit apoi un lucru: perfidia drăcească cu care lucra Securitatea, neacuzându-te pe faţă pentru credinţă, ci pentru alte lucruri: „Ei fac exact ca diavolul. Spun că nu există. Se îmbracă în diferite costume, a diferite organe, şi încearcă să dea pedepse de drept comun, acuzându-te de hoţie, de înşelăciune, de homosexualitate. Asta e metoda lor preferată. Că dacă merg şi spun despre cineva că este un om periculos politic, nu crede lumea. Dar dacă spun că e beţiv sau curvar, sau homosexual, lumea râde. Popa-i curvar! Popa-i beţiv! Popa-i homosexual! Şi nimeni nu cere dovezi. Asta-i uşor de spus. Ca să facă proces politic, însă, trebuie să dovedească că mata faci parte dintr-o organizaţie politică şi trebuie să dovedească că există ei, Securitatea. Acum mai au o metodă nouă: să te scoată nebun şi să te bage la balamuc. În spaţiul comunist s-au întâmplat asemenea lucruri.
A mai subliniat Părintele Nicolae un lucru, şi anume că securiştilor de Biserică le era teamă şi-i socoteau periculoşi pe preoţi. „Nicu” a consemnat acest lucru: „Securitatea îi consideră periculoşi pe cei ce lucrează pe tărâmul Bisericii, pentru Dumnezeu, din cauză că le este frică de Biserică, pentru că Biserica este puternică şi n-au putut să o distrugă aşa cum au distrus moşiile, comerţul, industria. Au luat pământul de la oameni, au luat casele, întreprinderile, banii, dar Biserica nu, căci Biserica le este duşman mare. Ea s-a dovedit din toate cea mai puternică”.
Mi-a mai povestit apoi experienţa pe care a avut-o într-o călătorie în Apus, faptul că a tradus în franceză din „Filocalia”, volumul VIII, istoria isihasmului românesc, că în revista „Steaua” şi în „Viaţa românească”, a publicat mai multe lucruri cu trăsături religioase, mirându-se că au scăpat de cenzură.
Cum eram la prima întâlnire, mi-a dat şi alte amănunte din viața lui încercată de multe necazuri: „Când a venit regimul comunist am suferit. M-au dat afară din casă. M-au dat afară din slujbă. Eram avocat şi m-au dat afară din barou. M-au făcut funcţionar şi mă dădeau afară de unde eram”.
Una dintre relatările cele mai emoţionante a fost cea legată de botezul său, care a avut loc în închisoare: „Acolo a întâlnit un preot călugăr care, după o pregătire, l-a botezat. Acesta era Părintele Mina Dobzeu de la Huşi, care trăieşte încă, şi-l cunoaşte Preasfinţitul Justinian şi Maica Lenuţa. L-a botezat ortodox şi de atunci trăieşte o viaţă religioasă intensă. Cu  cel ce  l-a  botezat continuă să  menţină relaţii”.
Îşi amintea cu drag şi de faptul că în închisoare domnea o atmosferă ecumenică şi irenică. „La închisoare a stat cu preoţi de toate religiile, chiar şi protestanţi, cunoscând şi un rabin. Pe când era la Gherla s-a petrecut un lucru  foarte  frumos:  făceau zilnic slujbe împreună, indiferent de ce religie aparţi¬neau”.
La întrebarea dacă se cunoaşte demult cu Preasfinţitul Justinian, răspunsul este consem-nat în dosar: „Se cunosc de circa zece ani, că el se duce foarte des la Rohia, la mănăstire. Acolo s-a cunoscut cu Preasfinţitul. Îi place mult la această mănăstire de care s-a legat şi la care are de gând să rămână. De când s-au cunoscut cu Preasfinţitul, când merge la Rohia se opreşte şi la Cluj, unde de obicei îl găzduieşte la căminul preoţesc. De data aceasta l-a cazat chiar la dânsul în apartament. Lucrurile s-au petrecut aşa. A ales Rohia unde l-a avut stareţ pe Preasfinţitul Iustin Hodea.
Toate aceste amănunte s-ar putea ca astăzi să nu mai trezească interes. Însă, puse cap la cap, conturează chipul unui om deosebit, mărturisitor al Domnului şi erudit scriitor. De opera lui se preocupă specialiştii. Eu doresc doar, legat fiind sentimental de toate acestea, să aduc mărturie despre un om la chipul căruia privesc cu admiraţie şi cu smerenie.

Primul hram al Mănăstirii „Ștefan Vodă” din localitatea Vad

Un semn al renașterii monahismului transilvănean îl reprezintă și înființarea de vetre mănăstirești, pe locul celor vechi, care au existat în perioada medievală, multe dintre ele puse sub binevoitorul patronaj al domnitorilor moldoveni sau munteni. Aceste rădăcini seculare ale vieții mănăstirești care se trezesc la viață, sub ochii noștri confirmă trănicia acestor  ceea ce Mitropolitul Bartolomeu spunea: „Dobori pădurea cu toporul, ea va renaşte – chiar după două sute cincizeci de ani – din propriile-i rădăcini. Există un adânc al sufletului românesc care n’a putut fi nimicit şi care, iată, odrăsleşte la faţa luminii”.
O astfel de odrăslire s-a petrecut în toamna anului trecut, când Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a hotărât reînființarea Mănăstirii de la Vad, care a funcționat pe rădăcinile vechii episcopii ștefaniene de pe valea Someșului. Mănăstirea de călugări din Vad este pusă sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, de numele căruia se leagă o veritabilă renaștere instituțională a ortodoxiei transilvănene. Mănăstirea care a primit și aprobarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Clujului funcționează în localitatea Vad, în ambianța plină de duh a vechii biserici episcopale a domnitorilor moldoveni, care stăpâneau în veacul al XV-lea marea Cetate a Ciceului de pe Valea Someșului. Dar, rădăcinile acestei vetre monahale coboară însă mai mult, spre zorii secolului al XIV, când se presupune că a existat o mănăstire la Vad, ctitorie a voievozilor maramureșeni Baliță și Drag. La sfârșitul veacului al XV-lea, localitatea Vad devine reședință episcopală, păstorită de 10 ierarhi ortodocși hirotoniți de Mitropolitul de la Suceava, al cărui sufragani erau. Mănăstirea Vadului a continuat să existe până pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, identic cu cel al mănăstirii Putna.      
Prima slujbă a hramului nou reactivatei mănăstiri de la Vad, va avea loc luni, 2 iulie 2012, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia Sfânta Liturghie arhierească începând cu ora 10, pe altarul de vară din vecinătatea bisericii voievodale.     
Mănăstirea are în prezent un corp de chilii provizoriu și o obște formată din patru călugări, condusă de părintele stareț Nicodim Pop, format în mănăstirea Nicula.

Promoția 2012 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a depus jurământul

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2012 au depus joi, 28 iunie 2012 jurământul de credință. Tinerii teologi au participat de la ora 8 la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala mitropolitană. La acest moment solemn din viața Facultății de Teologie au fost prezenți președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, Pr. Prof. Dr. Ioan Chirilă, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Pr. Prof. Dr.  Vasile Stanciu, precum și cadre didactice ale facultății. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Andrei i-a îndemnat pe teologi să fie semănători ai credinței în orice loc vor fi chemați să facă misiune, fie ca preoți, asistenți sociali sau iconografi, pentru că toți oamenii au nevoie de lumina lui Dumnezeu.
După terminarea slujbei tinerii teologi au jurat cu mâna pe cruce și pe evanghelie că vor păzi și vor propovădui învățătura Bisericii. La final, studenții au primit solemn titlul de licențiați în teologie.    În acest an universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au absolvit peste 150 de studenți de la nivel de licență și master.

Ziua Drapelului Național la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Național a fost marcată, marți, 26 iunie 2012, la Cluj-Napoca printr-o slujbă de sfințire, oficiată de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala mitropolitană. Slujba a avut loc după Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană, la ea participând oficialități locale și centrale, reprezentanți ai armatei și ale celorlalte instituții din administrația locală și județeană. După oficierea slujbei, în piața Avram Iancu, a avut loc predarea drapelului gărzii de onoare și arborarea acestuia pe catarg.     
La final, Înaltpreasfințitul Andrei a declarat urmatoarele: „Toată spiritualitatea noastră se așează pe două coordonate: credință puternică în Dumnezeu și dragoste față de țară și față de valorile pe care le-am moștenit de la străbunii noștri. Dacă din punct de vedere duhovnicesc, sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne închinăm, Hristos ne conduce, din punct de vedere național, ne strângem sub drapel. Iată de ce ziua aceasta este importantă pentru toți cei ce facem parte din neamul acesta.” Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj.
Ziua Drapelului Național a fost proclamată în anul 1998 şi de atunci se sărbătorește în fiecare an, la data de 26 iunie. Drapelul Naţional a fost decretat pentru prima oară ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească în zorii revoluției de la 1848.