Actualitate
Alertă la Cluj! Un bărbat a amenințat că aruncă în aer Gara Cluj-Napoca și Cluj Arena.
Suspectul, aflat într-un tren care circula spre Brașov, a fost prins de polițiști după mobilizarea echipajelor pirotehnice și a forțelor de ordine.
Momente de panică au avut loc luni după-amiază după ce un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că Cluj Arena și Gara Cluj-Napoca vor fi aruncate în aer. | Foto: IPJ Cluj / Poliția Română
Momente de panică au avut loc luni după-amiază după ce un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că Cluj Arena și Gara Cluj-Napoca vor fi aruncate în aer.
Potrivit surselor judiciare citate de stiripesurse.ro, apelul a fost făcut de pe un număr cu cartelă prepay, iar autoritățile au intrat imediat în alertă.
Echipaje pirotehnice trimise la Cluj Arena
Datele de localizare au arătat că apelantul se afla în mișcare, existând suspiciunea că acesta călătorea cu un tren care circula spre localitatea Rupea.
În paralel, la Cluj Arena a fost trimis un echipaj pirotehnic din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar la Gara Cluj-Napoca au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca.
Anchetatorii au verificat rapid zonele vizate de amenințare pentru a elimina orice pericol.
Suspectul a fost prins într-un tren
În urma verificărilor, polițiștii de la Transporturi Brașov au reușit să identifice și să oprească suspectul în trenul IC531, în zona localității Beia. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost coborât din tren și dus la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Rupea pentru continuarea cercetărilor.
Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat dacă în urma verificărilor au fost descoperite materiale explozive sau dacă amenințarea a fost una falsă.
UPDATE:
„În data de 25 mai a.c., în jurul orei 15.40, o persoană anonimă a sesizat prin apel la 112 Inspectoratul de Poliție Județean Cluj cu privire la faptul că ar urma să fie detonat un obiectiv din municipiul Cluj-Napoca, respectiv stadionul Cluj Arena.
În baza sesizării, polițiștii au demarat verificări specifice, iar cu sprijinul structurilor de specialitate, persoana în cauză a fost localizată într-o garnitură de tren în județul Brașov, în comuna Măieruș, fiind vorba despre un bărbat de 31 de ani, din județul Hunedoara.
În activitățile operative au fost angrenați polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, precum și din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov.
În cauză, persoana a fost condusă la sediul poliției, pentru efectuarea verificărilor necesare și dispunerea măsurilor legale, conform cadrului juridic în vigoare.” a transmis IPJ Cluj
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
