Actualitate
Marcel Iureş vine la Comedy Cluj!
<p /><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/08/12 marcel iures rp 14.jpg" border="0" align="right" />Cunoscutul actor român va fi prezent la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2012, cu piesa „Absolut!”.</strong>
A început numărătoarea inversă până la startul celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj, eveniment ce se va desfășura în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca. În afara celor peste 130 de proiecții din cadrul Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj 2012, publicul din Cluj-Napoca se va putea delecta pe perioada festivalului și cu alte evenimente culturale de prim rang, evenimente conexe celei de-a patra ediții a festivalului de comedy-drama.
Astfel, în data de 14 octombrie, cunoscutul actor Marcel Iureș va veni la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2012, de această dată, însă, din ipostaza de actor de teatru. „Absolut!”, producție a Teatrului ACT, în regia lui Alexandru Dabija, va fi prilejul întâlnirii publicului din Cluj-Napoca cu un Marcel Iureș cameleonic, protagonist al unui one man show tulburător. Piesa are la bază povestea „Ivan Turbincă”, scrisă de Ion Creangă în urmă cu mai bine de 130 de ani în urmă, dar care prin tandemul Marcel Iureş – Alexandru Dabija capîtă acum noi înțelesuri, fiind mai actuală ca niciodată.
O piesă fără fasoane, cu mult umor
„Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul...Oamenii care or să o asculte își vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari și esențiale fără fasoane, cu umor și nepăsare”, mărturisea regizorul Alexandru Dabija anul trecut cu ocazia premierei „Absolut!”, de la București.
Fără fasoane, dar cu umor sunt așteptați și spectatorii clujeni în data de 14 octombrie, ora 19:00, la Teatrul Național Cluj-Napoca pentru a fi parte din spectacolul lui Marcel Iureș, concepția regizorală a piesei poziționând publicul chiar pe aceeași scenă cu actorul. Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționaţe de la agenţia de bilete a Teatrului Național Cluj-Napoca.
A 4-a ediţie Comedy Cluj
35 de țări participante, 130 de filme, mare parte dintre acestea înscrise în competițiile de scurt sau lung metraj dar și în secțiunea specială dedicată producțiilor realizate de academiile de film, peste 100 de invitați din industria filmului românesc și străin, zeci de evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, spectacole stradale). Acestea sunt în cifre numai câteva dintre surprizele pregătite de Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2012.
Ca și la edițiile precedente, două jurii de specialitate, unul pentru filmele de scurt metraj, iar celălalt pentru filmele de lung metraj, vor acorda premiile festivalului. Din cadrul Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj nu va lipsi nici Premiul de Excelență, acordat unei personalități din cinematografia românească.
Pentru că secțiunea specială dedicată studenților de la academiile de film s-a bucurat de mult succes la ediția precedentă, tinerii cineaști din întreaga lume vor avea ocazia și în acest an să se întâlnească la Cluj-Napoca, să-și prezinte producțiile, să schimbe idei cu colegii lor din țările invitate la festival și să interacționeze cu specialiștii din industria cinematografică.