Actualitate

Studenţii clujeni încep protestele

<p>Zece organizaţii studenţeşti din Cluj din majoritatea universităţilor au anunţat că în această săptămână studenţii vor declanşa proteste la nivel local, nemulţumiţi de faptul că nu sunt reprezentanţi în proporţie de 25% în forurile de conducere ale instituţiilor de învăţământ superior. Studenţii afirmă că sunt excluşi de mai mulţi ani din procesul de desemnare a rectorilor, indiferent de modalitatea de alegere, şi că nu sunt prezenţi în proporţie de 25% în Consiliile de administraţie. Studenţii spun că au cerut acest lucru de mai multe ori Ministerului Educaţiei, însă nu au primit niciun răspuns. „Aceste acţiuni de protest au început ca urmare a lipsei reprezentării studenţilor, aşa cum este reflectată în Legea Educaţiei Naţionale, cât şi a lipsei unui răspuns pe care Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să îl ofere referitor la problema semnalată”, spun reprezentanţii studenţilor clujeni. Proteste similare vor fi organizate în toată ţara în această perioadă.</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter