Actualitate

„Premiile Media de Excelenţă” au ajuns la ediția a zecea

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/27/premiile-media.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Agenția Amprenta Advertising anunță organizarea celei de-a zecea ediții a evenimentului „Premiile Media de Excelență” susținut de Cosmote România, eveniment deosebit de important pentru media și comunitatea clujeană.</strong>

Gala decernării Premiilor Media de Excelență va avea loc în data de 12 iunie, în incinta Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca. Evenimentul are drept scop nominalizarea și premierea în cadru solemn a acelor personalități care au avut în 2012 un aport semnificativ la dezvoltarea și promovarea orașului nostru și a Transilvaniei.

La fel ca în fiecare an, Partenerul Oficial al evenimentului este Cosmote România.


„Ne face mare plăcere să susţinem, şi în acest an, recunoaşterea acelor valori care ne fac mândri şi ne aduc cinste. Ne alăturăm cu plăcere an de an acestui eveniment, considerând că recunoaşterea performanţei este esenţială pentru o dezvoltare armonioasă a societăţii. Felicităm organizatorii pentru dedicarea lor şi pentru succesul înregistrat de Premiile Media de Excelenţă”, a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Senior Manager, Cosmote România.

Printre companiile care susțin acest eveniment se numără: CreditFin, BCR, Electric Group, Florissima, Jidvei, Electrica Transilvania, Diferit şi Grand Hotel Italia.


„Premiile Media de Excelenţă reprezintă exprimarea aprecierii faţă de valorile autohtone, faţă de realizările şi implicarea în comunitate. Anul acesta ne bucurăm de prezenţa celor mai importante trusturi de presă din ţară, iar la eveniment si-au anunţat participarea reprezentanţii celor mai mari companii din România, reprezentanţii instituţiilor publice şi ai ministerelor, dar şi reprezentanţi ai ONG-urilor şi asociaţiilor culturale din România”, declară Cristina Szasz, director PR al agenției Amprenta.

„Premiile Media de Excelenţă” a devenit o tradiție, fiind singurul eveniment de acest gen din Transilvania. Anul acesta evenimentul împlinește 10 ani, iar organizatorii au pregătit o ediție specială cu invitați de excepție.


Unul dintre momentele speciale din cadrul evenimentului îl reprezintă concertul extraordinar ce va fi susținut de Bogdan Ota, celebrul pianist român care a făcut senzaţie în Norvegia în cadrul emisiunii „Norvegia are talent”. Concertul este oferit de compania Energobit, partener al evenimentului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter