Actualitate
Meşteşugurile şi tradiţiile din Transilvania, promovate în Valea Timocului
<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/27/serbia 32.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Meşteri populari clujeni au prezentat tradiţiile şi meşteşugurile româneşti din Transilvania şi produsele tradiţionale din această zonă în oraşul Kladovo din Valea Timocului, Serbia. Totul a fost condimentat de o demonstraţie de gătit produse tradiţionale româneşti. </strong></p>
Această acţiune a fost realizată de Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia Produs de Cluj în cadrul unei vizite realizată de o delegaţie a forului judeţean în Valea Timocului, în perioada 24-26 mai. Pe lângă prezentarea meşterilor populari, în oraşul Kladovo, locuit în majoritate de etnici români, au fost organizate o serie de spectacole de muzică populară şi dans tradiţional, cu interpreţi şi ansambluri populare din Cluj şi din Valea Timocului, al cărui rol a fost acela de promovare a culturii române în această zonă.
În plus, datorită sprijinului acordat de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, Consiliul Judeţean Cluj a făcut o primă donaţie de carte pentru copiii care vor să studieze în limba română, constând în peste 500 de volume noi de beletristică şi bibliografie şcolară. De asemenea, cu sprijinul Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, 300 de cărţi de rugăciune în limba română au fost donate preotului român ortodox din Malainiţa, Boian Aleksandrovici, Protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Văii Timocului.