Actualitate

Mâncăm tot mai mult de la supermarket

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/28/discount.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Mai mult de jumătate din gospodăriile din România şi-au făcut cumpărăturile cel puţin o dată din magazine de tip discount, iar frecvenţa medie de cumpărare este de două ori pe lună, potrivit datelor unui studiu GfK România.

„Imaginea comerţului modern este în continuă schimbare şi în 2013. Jucătorii de pe piaţa de retail din România îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa, atât printr-un număr mai mare de magazine, cât şi prin acţiuni de promovare intensă în media. Anul trecut, aceste acţiuni s-au reflectat într-o creştere a comerţului modern cu un punct procentual faţă de 2011, atrăgând 49% din valoarea totală a pieţei de FMCG pentru consumul acasă. În ultimul trimestru al anului 2012, raportul dintre comerţul modern şi cel tradiţional a ajuns la 50/50 în valoare”, se arată într-un comunicat al GfK România.


În acest context, formatul de tip discount acoperă 9% din cheltuielile gospodăriilor din România pentru bunuri de larg consum. În comparaţie cu 2011, se remarcă o creştere de 11% în valoare absolută.

Analiza GfK România a luat în considerare evoluţia Penny Market, XXL Mega Discount şi Lidl, fără Profi care s-a repoziţionat în supermarket începând cu februarie 2012.


„6 din 10 gospodării din România şi-au făcut cumpărăturile cel puţin o dată din discounteri, iar frecvenţa medie de cumpărare este de două ori pe lună. Atunci când merg la cumpărături în magazinele de tip discount, categoriile preferate sunt din zona de mâncare şi băuturi (sucuri, cafea, bere, apă)”, se mai spune în comunicat.

Alimentele, principalele vizate

Segmentul care înregistrează cea mai mare creştere în valoare este cel al produselor alimentare, marcând un plus de 19% faţă de 2011. Pentru băuturi, gospodăriile au cheltuit cu 10% mai mult în magazinele de tip discount pentru aceeaşi perioadă analizată.


Odată cu expansiunea formatelor comerţului modern, mărcile private au crescut puternic, ajungând în 2012 la o cotă de piaţă de 12% în valoare pentru bunuri de larg consum la nivelul întregii ţări şi a tuturor formatelor de retail.

Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în 2012 a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip panel de consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional

abonare newsletter