Actualitate
Învățământul ar putea deveni obligatoriu de la 5 ani
<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/28/invatamant.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Învăţământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar putea intra în vigoare în cel mult doi ani de zile, în acelaşi interval de timp pregătindu-se şi coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
„Este doar o idee analizată la nivelul ministerului, nu este o propunere înaintată Guvernului şi nici nu intenţionăm să o înaintăm acum, dar estimarea noastră este că în cel târziu doi ani de zile va trebui să coborâm vârsta la care copilul să fie integrat obligatoriu într-un învăţământ formal, respectiv să existe obligativitatea de a parcurge cel puţin grupa mare la grădiniţă. Sunt state în UE care încep învăţământul obligatoriu la patru ani şi sunt state care au învăţământul obligatoriu la trei ani”, a explicat Pricopie.
Demnitarul a mai spus, cu acelaşi prilej, că o astfel de măsură nu necesită pregătiri speciale în infrastructură, pentru că 98% dintre copii merg deja la grădiniţă la vârsta de cinci ani.
„Acolo unde ai 98%, poţi să mai aduci doi la sută. Este vorba de un semnal foarte puternic pe care trebuie să îl dăm societăţii - să-şi ducă copiii la şcoală”, a mai arătat ministrul Educaţiei.
„Vom coborî, în unul sau doi ani, vârsta la care începe a doua limbă străină, adică de la clasa a V-a la clasa a III-a, astfel încât, şi pe această componentă, să pregătim copiii noştri pentru ceea ce au de făcut în următoarele decenii”, a declarat Pricopie.