Actualitate

Filmul "La vie d'Adele", celebru înainte de a primi Palme d'Or

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/27/laviedadele.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Filmul 'La vie d'Adele', al regizorului Abdellatif Kechiche, a fost vândut pe principalele pieţe mondiale, din SUA până în Australia, chiar înainte de a primi Trofeul Palme d'Or 2013 al Festivalului de la Cannes, a declarat, marţi, directorul general al casei de producţie Wild Bunch, Brahim Chioua, potrivit Agerpres.ro.</strong></p>

În pofida lungimii sale (3 ore), filmul 'fusese deja vândut, chiar înainte de a obţine, duminică, Palme d'Or, datorită primirii de care se bucurase din partea criticilor din lumea întreagă (...) Nu există niciun teritoriu semnificativ unde filmul să nu fi fost vândut', a declarat, pentru AFP, Brahim Chioua, arătând că acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă filmul nu ar fi fost prezentat la Cannes.

În afară de SUA şi Australia, au fost semnate acorduri în aproape toate ţările europene, inclusiv în 'foarte catolica' Polonie, scrie agenţia franceză de presă. Chiar şi Rusia, ţară unde 'homofobia este o politică de stat', potrivit asociaţiilor de homosexuali, a cumpărat filmul, asemeni Israelului şi Turciei.

Filmul, care a costat în final 4,5 milioane de euro, a fost bine vândut pe continentul american, din Canada până în Brazilia, trecând prin Mexic sau Columbia, în timp ce în Venezuela, Peru sau Argentina sunt în curs negocieri. În Asia l-au cumpărat Coreea de Sud şi Hong Kong, iar în prezent de desfăşoară negocieri în Japonia. Cazul Chinei este mai complex. Pe lângă inevitabila cenzură, există şi cote drastice impuse filmelor occidentale: doar 34 au putut pătrunde în 2012 în această ţară (între trei şi şapte filme franceze), notează AFP.

 


 


 


Citeşte şi:

Cannes 2013: Abdellatif Kechiche a câştigat marele trofeu Palme d'Or


 


 



Ultimele Stiri
abonare newsletter