Actualitate
Lucrări de Beethoven, vineri la Filarmonică
<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/18/afis- 21 iunie 2013.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Vineri, de la ora 19, în sala de concerte a Colegiului Academic, va avea loc un concert susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Transilvania, împreună cu pianistul Viniciu Moroianu, sub bagheta dirijorului spaniol Óliver Díaz.
Din programul serii fac parte trei dintre cele mai populare lucrări compuse de Ludwig van Beethoven: Uvertura Coriolan, Concertul nr. 5 pentru pian, Imperialul şi Simfonia destinului.
Óliver Díaz este director muzical şi artistic al Orchestrei Simfonice din Gijón. În 2002 a devenit primul muzician spaniol – şi singurul, până în prezent – căruia i s-a oferit bursa pentru dirijat „Bruno Walter”, studiind astfel la Juilliard School of Music, cu Otto Werner Mueller, Charles Dutoit şi Yuri Temirkanov. În acelaşi context, a debutat în cadrul celui mai prestigios festival de muzică contemporană din New York, Focus Festival.
Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.