Actualitate

Care este percepţia românilor cu privire la imigranţi?

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/18/oameni pe strada.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Percepţia românilor cu privire la imigranţi este în general una neutră, cu accente pozitive, fapt certificat de 63% dintre respondenţii care au participat la un studiu pe această temă, realizat de Fundaţia Soros. </strong></p>

 


Studiul în cauză, parte a Barometrului Integrării Imigranţilor prezentat marţi de către Fundaţia Soros, mai relevă faptul că un sfert (26%) dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre imigranţi.

Această percepţie se reflectă şi în opinia respondenţilor cu privire la numărul imigranţilor existenţi în România, 38% afirmând că în România sunt atâţia imigranţi câţi trebuie, în timp ce un sfert dintre respondenţi (25%) nu s-au putut pronunţa pe acest aspect.


Studiul mai evidenţiază faptul că respondenţii din mediul rural au o percepţie pozitivă asupra imigranţilor, 15% dintre aceştia consideră că în România sunt prea puţini imigranţi (comparativ cu 11% respondenţi din urban), în timp ce în mediul urban percepţia asupra imigranţilor tinde să aibă accente negative, 20% dintre ei considerând că sunt prea mulţi imigranţi, comparativ cu 14% respondenţi din rural.

În ceea ce priveşte atitudinea generală privind imigranţii, tendinţa majoritară este de acceptare a străinilor care vin în România, 41% fiind de părere că în România ar trebui să fie primit să se stabilească oricine doreşte. Cu toate acestea, un procent similar de respondenţi (40%) sunt de părere că această acceptare trebuie să se încadreze în anumite limite şi doar pentru anumite categorii de imigranţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter