Actualitate

O companie IT cu sediu în Cluj a fost premiată la nivel european

Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, cu sediul central la Londra şi centre de dezvoltare în România, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, a fost nominalizată între primele trei companii pentru calitatea serviciilor de suport IT furnizate, în clasamentul IT Service Excellence Awards 2013, la categoria Best Managed Service Desk, realizat de către Service Desk Institute, una dintre cele mai prestigioase asociaţii profesionale din domeniul serviciilor IT din Europa.

„În ultimii ani, echipa de Service Desk a crescut ca număr și ca valoare a activității, astfel încât acum este primul punct de contact pentru o gamă tot mai largă de clienţi cu cerinţe tot mai multe şi mai specifice. Investițiile noastre în dezvoltare profesională prin Endava University, în programe de satisfacție a clienților și investițiile permanente în sistemele de management al calității serviciilor, ne permit să furnizăm serviciile de suport la nivelul solicitat de clienții noștri”, a declarat cu această ocazie John Cotterell, CEO Endava.

Echipa de Service Desk a Endava face parte din divizia de Managed Services a companiei, care în prezent contribuie cu peste 11 milioane de lire sterline la cifra de afaceri anuală a Endava. Echipa de Service Desk a fost formată în 2007, la Cluj-Napoca, numără în prezent peste 30 de analiști și asigură suportul necesar unor companii de diferite dimensiuni, furnizând servicii de suport de nivel 1 şi soluţionând solicitările din partea utilizatorilor sistemelor IT din aceste companii.  Lunar, membrii echipei de Service Desk răspund la aproximativ 7.500 de solicitări, rezolvând direct în medie 80% dintre acestea, în timp ce diferența de 20% dintre solicitări este direcționată către echipele de suport de nivel 2 și 3.

Etichete: endava
Ultimele Stiri
abonare newsletter