Actualitate

Cristian Cioacă, CONDAMNAT la 22 de ani de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu

Fostul poliţist Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat, marţi, la 22 de ani de închisoare, decizia, care nu este definitivă, fiind luată de magistraţii Tribunalului Argeş, informează Mediafax.ro.

Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, respectiv 21 de ani de închisoare pentru omor, la care se adaugă un spor de pedeapsă de un an, precum şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte.

Decizia a fost pronunţată de magistraţii Tribunalului Argeş.


De asemenea, magistraţii au decis ca fostul poliţist să îi plătească familiei Ghinescu despăgubiri de 250.000 de euro.

Procurorii şi avocata familiei Ghinescu ceruseră instanţei ca fostul poliţist să fie condamnat pe viaţă.


Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat, după pronunţarea deciziei, că pedeapsa de 22 de ani de închisoare este mult prea blândă. Ea a spus că  este posibil ca familia Ghinescu să formuleze recurs la această decizie a instanţei.

Cristian Cioacăse află în arest preventiv din 5 decembrie 2012 şi este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi din 30 ianuarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter