Economie
Numărul companiilor care au intrat în insolvență în Cluj a scăzut la începutul anului
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în ianuarie 2025 a fost de 387, în scădere cu 23,97% față de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 509 de insolvențe

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în ianuarie 2025 a fost de 387, în scădere cu 23,97% față de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 509 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 107, număr în creștere cu 40,79% față de prima lună din 2024.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Cluj, cu 31 insolvențe (minus 41,51%), Timiș - 21 (minus 58,82%), Ilfov - 21 (minus 38,24%), Bihor - 20 (minus 52,38%) și Prahova - 16 (minus 15,79%).
În județele Covasna, Giurgiu și Suceava nu a fost înregistrat vreun caz de insolvență, în timp ce în Vaslui, Olt, Mehedinți și Harghita s-au consemnat câte unul în fiecare dintre județele menționate.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 105 (minus 22,22% comparativ cu perioada ianuarie 2024), construcții - 75 (minus 27,88%), industria prelucrătoare - 58 (minus 9,38%), transport și depozitare 49 (minus 3,92%) și hoteluri și restaurante 32 (minus 5,88%).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: