Actualitate

Cine este Adly Mansour, judecătorul necunoscut desemnat să conducă Egiptul în perioada de tranziţie

Preşedinte al Curţii Constituţionale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.

Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului, scrie Mediafax.

Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.


Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obţinut o bursă pentru a studia la prestigioasa Şcoală Naţională de Administraţie (ENA) din Paris înainte de a-şi începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak.

El a lucrat în tribunale religioase, încadrate de statul egiptean, unde emitea fatwa sau decrete pe teme religioase, dar şi în tribunale civile şi penale.


Spre deosebire de principalii lideri ai opoziţiei - precum laureatul premiului Nobel pentru Pace Mohammed ElBaradei sau fostul liderl al Ligii Arabe Amr Moussa - numele său nu a apărut niciodată printre potenţialii succesori ai lui Morsi.

Acest anonimat relativ i-a interesat probabil pe militarii dornici să avanseze o figură neutră pentru a asigura tranziţia care se anunţă dificilă.


Acest judecător de statură mică şi cu mustanţă, în vârstă de 67 de ani, ar fi putut să treacă probabil pe lângă manifestanţii reuniţi de duminică pentru a cere plecarea lui Morsi fără să fie recunoscut.

Portetul său nu a figurat niciodată printre cele afişate în timpul reuniunilor opozanţilor regimului Fraţilor Musulmani, care au culminat miercuri cu anunţul sosirii sale la putere, la conducerea unui Guvern de tranziţie.


 

Etichete: mohamed morsi
Ultimele Stiri
abonare newsletter