Actualitate

Kaiser Chiefs şi DragonForce acuză organizatorii Peninsula după ce concertele lor au fost anulate

Reprezentanţii trupelor Kaiser Chiefs şi DragonForce, două dintre capetele de afiş ale Festivalului Peninsula, acuză organizatorii de nerespectarea contractelor, după ce concertele lor, programate în 18 şi 19 iulie, au fost anulate, în timp ce organizatorii susţin că vina este a unui sponsor.

Reprezentanţii Kaiser Chiefs afirmă, pe site-ul oficial al trupei, că regretă anularea concertului şi îşi cer scuze faţă de fani.

"Kaiser Chiefs îşi cer scuze faţă de fanii care îi aşteptau la Festivalul Peninsula, în 18 iulie. Din cauza nerespectării flagrante a contractului din partea organizatorilor acestui eveniment şi din cauza inconsistenţei în comunicare, trupei nu i-au rămas alte opţiuni decât să anuleze evenimentul din 2013. Sperăm să cântăm în România undeva în 2014", afirmă aceştia.


La rândul lor, reprezentanţii DragonForce au postat pe site-ul oficial un comunicat în care îi acuză pe organizatori de nerespectarea contractului.

"Din cauza încălcării flagrante a contractului de către organizatori, DragonForce au fost obligaţi să anuleze concertul ce urma să aibă loc la Festivalul Peninsula, în Cluj-Napoca, în 19 iulie. Trupei îi pare rău să îşi dezamăgească fanii, dar am fost puşi într-o poziţie în care nu avem altă soluţie. Cei care au cumpărat bilete trebuie să contacteze organizatorii pentru a primi toţi banii înapoi", se arată în comunicatul DragonForce.


Cele două concerte au fost anulate, au anunţat organizatorii Peninsula printr-un comunicat de presă postat, luni, pe site-ul festivalului.

"Cauza acestui deznodământ nefericit a fost un potenţial sponsor care nu şi-a îndeplinit promisiunile financiare către organizatorii Peninsula. Dorim să precizăm că trupele şi managementul lor nu poartă nicio responsabilitate pentru situaţia creată, iar evenimentul va avea loc, aşa cum a fost comunicat, între 18 şi 21 iulie în Cluj-Napoca", se arată în comunicat.


Organizatorii spun că biletele de o zi pentru 18 şi 19 iulie vor fi valabile pentru oricare zi a festivalului, dar abonamentele nu pot fi returnate.

Reprezentantul de PR al Peninsula, Camelia Lepedus-Sisko, a declarat, marţi, că organizatorii au fost puşi în această situaţie neplăcută de unul dintre sponsori care a promis iniţial o sumă mare, iar ulterior a anunţat că va da doar o sumă mult mai mică.


"Am fost puşi într-o situaţie neplăcută, după ce am primit un răspuns pozitiv de la unul dintre sponsori, apoi acesta ne-a anunţat că vom primi o sumă mult mai mică. Am încercat să rezolvăm plata către formaţii până în ultima clipă şi să plătim toţi head-linerii anunţaţi, de aceea comunicarea a fost mai dificilă", a spus Lepedus-Sisko, citat de Mediafax.

Festivalul Peninsula va avea loc între 18 şi 21 iulie, la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului.


Biletele pot fi achiziţionate pe site-urile eventim.ro, eventim.hu şi eventim.de, precum şi în reţeaua Eventim. Organizatorii au pus în vânzare două tipuri de abonamente, în funcţie de opţiunea privind folosirea camping-ului şi a facilităţilor aferente. Până în 17 iulie, preţul unui abonament este de 180 de lei, iar la faţa locului poate fi achiziţionat cu 210 lei. Abonamentele care includ facilităţile de campare costă 210 lei (până în 17 iulie), respectiv 240 de lei (la faţa locului). Biletul de o zi costă 70 de lei până în 17 iulie şi 90 de lei dacă este cumpărat de la intrarea la festival.

La Peninsula vor cânta zeci de formaţii şi artişti, printre care Paul Kalkbrenner, Utah Jazz & Stamina MC, Şuie Paparude, Emir Kusturica, Benga, Camo&Krooked feat. MC Youthstar, The Sweet Life Society, Ska-P, Marky Ramone’s Blitzkrieg, N.O.H.A., Rotfront şi Ocho Macho.

abonare newsletter