Actualitate

Clădirile degradate din centrul istoric vor fi reparate

Consilierii locali vor discuta în şedinţa de astăzi proiectul de hotărâre privind realizarea lucrărilor de intervenţie şi protejare a clădirilor din centrul istoric al oraşului.

Multe dintre clădirile din centru se află într-o stare avansată de degradare din cauza vechimii şi a lipsei de intervenţie a proprietarilor. “Datorită neîntreţinerii corespunzătoare de către proprietari sunt foarte degradate, fapt pentru care se impune executarea lucrărilor de protejare şi intervenţie în regim de urgenţă. Aceste degradări survin pe fondul problemelor sociale, financiare şi nu în ultimul rând a lipsei de colaborare şi chiar de interes din partea proprietarilor, în unele cazuri”, se arată în proiectul de hotărâre.

Lucrările de refacere a clădirilor se vor derula pe mai multe etape. În perioada 2013-2014 vor fi inventariate clădirile care au nevoie de lucrări şi se va stabili exact ce fel de lucrări trebuie făcute. În această perioadă, vor fi reparate faţadele clădirilor din următoarele zone: Matei Corvin, Vasile Goldiş, Piaţa Muzeului, Parcul I.L. Caragiale; Regele Ferdinand, Horea, Piaţa Gării, I.L. Caragiale; Memorandumului, 21 Decembrie 1989, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Ştefan cel Mare, Mihai Kogălniceanu, Universităţii, Napoca, Piaţa Lucian Blaga, Petru Maior; Potaissa, Fortăreţei, Micu Klein.  


În perioada 2015-2016, vor intra în reparaţii clădirile din zona străzii Cuza Vodă, Piaţa Mihai Viteazul, strada George Bariţiu, Emil Isac, Republicii.

În perioada 2017-2018 vor fi refăcute faţadele clădirilor din centrul istoric care nu au fost analizate în primele etape.


În cazul proprietarilor clădirilor care nu vor face lucrările de reparaţii după ce vor fi somaţi, Primăria va intervene şi face lucrările pe propria cheltuială, iar apoi vor restitui banii în tranşe. „Menţionez că în cazul clădirilor aflate în proprietate privată, administraţia locală poate interveni cu lucrări doar după un an de zile de la data la care proprietarii au fost somaţi să facă lucrări şi nu le-au executat. Primăria face toate demersurile necesare, în conformitate cu prevederile legale, pentru a atinge acest obiectiv - un centru al oraşului care să constituie o veritabilă atracţie turistică şi de care fiecare clujean să poată fi mândru”, a declarat Emil Boc.Primăria Cluj-Napoca, în primăvara acestui an.

Primăria a somat în nenumărate rânduri proprietarii de clădiri din centru să înceapă lucrările de refaţadizare a clădirilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter