Actualitate

Începe “epurarea” pădurarilor clujeni: 7 au fost dați afară, 9 sunt cercetați

Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Dorel Oros, a declarat, joi, într-o întâlnire cu primarii din judeţ, organizată la Prefectura Cluj, că notele de constatare ale controalelor privind tăierile ilegale de lemn din judeţul Cluj se găsesc la Regia Naţională a Pădurilor şi urmează să fie vizate de directorul general al instituţiei.

"Acei salariaţi care sunt şi vor fi găsiţi vinovaţi vor intra în comisiile de disciplină. Până acum s-au luat mai multe măsuri disciplinare. Astfel, la ora actuală au trecut de comisiile de disciplină şapte pădurari, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă - doi de la Ocolul Silvic Turda, doi la Someşul Rece şi trei la Beliş. Mai sunt nouă pădurari în diferite faze la comisiile de disciplină cu propunerea mea pentru desfacerea contractelor de muncă", a spus Oros, potrivit Mediafax

Potrivit acestuia, au mai fost depuse şapte denunţuri penale faţă de şefi de ocoale silvice şi ingineri silvici.


"Urmează să fie clarificat şi nivelul sancţiunilor pentru şefii de ocoale silvice, care nu sunt efectiv gestionari de fond forestier", a subliniat directorul Direcţiei Silvice Cluj.

În urma controalelor efectuate în domeniul silvic din judeţul Cluj, începute în primăvara acestui an, au fost inventariaţi aproximativ 5.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal. Controalele vor fi finalizate în luna septembrie.


Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, declarase în 14 iunie, la Cluj-Napoca, că a dat dispoziţie Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva şi Direcţiei Silvice Cluj să dea afară aproape 20 de pădurari şi şefi de ocoale silvice şi să le întocmească acestora denunţuri penale pentru neglijenţă în serviciu sau complicitate în cazul furturilor de lemn din judeţ. Varga a mai precizat că se vor face demersuri administrative pentru verificarea activităţii foştilor directori ai Direcţiei Silvice Cluj, Ioan Morar şi Dorin Ciucă, care "nu au intervenit pentru prevenirea tăierilor ilegale de lemn".

 

abonare newsletter