Actualitate

GALERIE FOTO: Cum au arătat primele pagini ale ziarelor străine, dedicate nașterii bebelușului regal

Tabloidul britanic “The Sun” şi-a schimbat marţi, numele ediţiilor sale de print şi online, în “The Son”, pentru a marca naşterea fiului ("son" în limba engleză) Prinţului William si al Ducesei Catherine, al treilea în ordinea succesorală la Tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

"Nu puteam fi mai fericiţi", titrează ziarul în ediţia sa online, preluând prima declaraţie făcută luni, după naşterea fiului său, de către Prinţul William.

În ediţia tiparită, ziarul a publicat pe prima pagină, o fotografie cu anunţul oficial al naşterii, însoţită de un text scurt: "Pentru William şi Kate, un fiu. Pentru naţiune, viitorul nostru Rege. Să înceapă sărbătoarea!"


De altfel, faptul că nou-născutul este băiat este principalul "cârlig" folosit de ziarele britanice în ediţiile lor de azi. Alte titluri de prima pagină din ziarele britanice, la o zi după naşterea fiului cuplului regal:

The Times: A prince is born (S-a născut un prinţ)


Daily Mail: Oh boy! One's a grandpa" ("Cineva e bunic") - titlu însoţit de fotografia Prinţului Charles

The Guardian: "A birth, a boy, a prince, a king" (O naştere, un băiat, un prinţ, un rege)


Daily Mirror: Our little prince (Micul nostru prinţ)

Daily Express, The Daily Telegraph: It's a boy (E băiat)


"i" - Born to rule (Născut să conducă)

The Independent: Special Delivery - Duchess Gives birth to a prince (Naştere specială – Ducesa a născut un prinţ)


Financial Times: Duchess of Cambridge gives birth to boy ( Ducesa de Cambridge a născut un băiat)

Ultimele Stiri
abonare newsletter