Actualitate

E.ON Gaz schimbă regulile de circulaţie pe strada Republicii

E.ON Gaz Distribuţie a început lucrările de investiţii pe strada Republicii din Cluj-Napoca pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Borza şi Petre Ispirescu. Lucrările se vor efectua atât pe parcursul zilei, cât şi al nopţii, de luni până sâmbătă, în mod excepţional şi duminica (în intervalul orar 06.00-24.00).

“Pentru siguranţa circulaţiei în zonă, sensul unic de pe strada Petre Ispirescu se va inversa pe direcţia de mers strada Bisericii Ortodoxe spre strada Republicii, coborârea pe strada Republicii făcându-se  pe strada Ion Mincu – strada Bisericii Ortodoxe”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
 
“Tronsonul cuprins între străzile Alexandru Borza şi Petre Ispirescu este unul dintre ultimele cuprinse în planul de modernizare a străzii Republicii şi estimăm că lucrările de înlocuire a conductelor şi branşamentelor de pe această stradă se vor finaliza cel mai probabil până la începutul lunii august, urmând ca până la începutul lunii septembrie carosabilul din zonă să fie refăcut integral şi readus la starea iniţială”, mai spun reprezentanţii companiei.
 
Modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Republicii din municipiul Cluj- Napoca este inclusă în unul dintre proiectele de investiţii ale companiei E.ON Gaz Distribuţie pentru anul în curs. Prin intermediul acestui proiect în valoare totală de 13,5 milioane lei se vor moderniza circa 35 de kilometri din reţeaua de distribuţie gaze naturale a municipiului, în principal pe străzile Republicii, Donath, Andrei Mureşanu, Scorţarilor, E. Grigorescu, Alexandru Vlahuţă, Calea Mănăştur, Calea Turzii şi Câmpului.
 

abonare newsletter