Actualitate

Adam şi Eva nu s-au întâlnit niciodată?

Potrivit unui studiu recent, coordonat de un profesor de genetică de la Universitatea Stanford din SUA, legendarii Adam şi Eva au trăit în Africa în aceeaşi perioadă, însă nu este sigur că s-au întâlnit vreodată.

Până de curând, oamenii de ştiinţă credeau că "Adam cu cromozomul Y" şi "Eva mitocondrială" - cei mai recenţi strămoşi comuni ai bărbaţilor şi femeilor - au trăit în epoci complet diferite, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.ro.

Însă, potrivit unui studiu realizat recent pe 69 de bărbaţi din zone diferite de pe Glob, "Adam cu cromozomul Y" a păşit pe Pământ în urmă cu 120.000 de ani - 156.000 de ani, mult mai devreme decât credeau oamenii de ştiinţă.


Această datare recentă îl plasează pe Adam mult mai aproape - ca interval de timp - de Eva, care a apărut pe Pământ în urmă cu 99.000 de ani - 148.000 de ani.

Oamenii de ştiinţă sunt însă de părere că "este extrem de puţin probabil" ca Adam şi Eva să fi fost "exact contemporani".


Carlos Bustamante, profesor de genetică la Universitatea Stanford din California, a declarat: "Cercetările precedente au indicat faptul că cel mai recent strămoş comun al bărbatului a trăit mult mai recent decât cel mai recent strămoş comun al femeii. Însă studiul nostru a evidenţiat faptul că nu a existat o discrepanţă".

"Eva mitocondrială" şi "Adam cu cromozomul Y" sunt cei doi indivizi care, transmiţându-şi o parte din genele lor, au contribuit la vasta expansiune a speciei umane.


Însă multe aspecte despre existenţa lor, inclusiv locul în care au trăit, sunt învăluite în mister.

Savanţii americani au comparat variaţiile cromozomului Y în rândul voluntarilor din nouă zone geografice distincte, inclusiv din unele care au devenit disponibile pentru cercetări ştiinţifice abia recent, precum Namibia, Republica Democrată Congo, Gabon, Algeria, Pakistan, Cambodgia, Mexic şi regiunea rusă Siberia.


În pofida numelor lor celebre, care evocă un cuplu unic, ai cărui copii au populat lumea, Adam şi Eva nu au fost singurul bărbat, respectiv singura femeie care au trăit în acea epocă, nici singurii oameni ai căror urmaşi trăiesc în zilele noastre.

Ei au avut pur şi simplu şansa de a transmite cu succes cromozomul Y şi genomul mitocondrial de-a lungul mileniilor celor mai mulţi dintre oamenii din zilele noastre.

Ultimele Stiri
abonare newsletter