Actualitate

Scurgere de amoniac în Mexic: 4 persoane au murit, 1.500 au fost evacuate

Patru persoane au fost ucise, alte 15 intoxicate şi circa 1.500 evacuate din cauza unei scurgeri de amoniac survenite dintr-un gazoduct al companiei publice Petroleos Mexicanos (Pemex) într-o zonă rurală a statului Oaxaca (în sudul Mexicului), au anunţat marţi autorităţile, potrivit AFP.

Muncitori care lucrau la extinderea unui drum au lovit accidental gazoductul cu o maşină grea şi au deschis o breşă, a declarat presei directorul Serviciului de Protecţie civilă al statului Oaxaca, Manuel Maza, care a precizat că patru persoane au decedat după ce au fost 'intoxicate cu amoniac'.

Gazoductul transportă amoniac din oraşul Cosoleacaque (statul Veracruz) spre Salina Cruz (statul Oaxaca), iar accidentul s-a produs în zona satelor Matias Romero şi Barrio La Soledad.

'Circa 1.500 de locuitori din Chivaniza, Campo Nuevo, El Sardinero şi Rio Grande, între alte localităţi, au fost evacuaţi', a afirmat Maza, adăugând că 'alte 15 persoane au fost spitalizate', scrie Agerpres.

La rândul său, Pemex a anunţat că scurgerea de amoniac - 'provocată de avarierea gazoductului de către o maşină a unei societăţi private' - a fost oprită de personal specializat.

 

Etichete: accident de munca
Ultimele Stiri
abonare newsletter