Actualitate

Șova a depus plângere penală la DNA pentru contractul cu Bechtel care s-a pierdut

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel, potrivit unui comunicat de presă.

"Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la DNA plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, constând în lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş încheiat între Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract", se spune în comunicat.


Potrivit DPIIS, plângerea penală cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice.

"Plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce Statului Român pagube însemnate, mai mari decât echivalentul a 1.000.000 euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel International Inc. Aceasta a fost făcută 'in rem' şi nu e îndreptată  împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului", se mai spune în comunicat.


 

abonare newsletter