Actualitate

Podurile Traian şi Garibaldi vor fi dărâmate şi reconstruite de la zero

Experţii angajaţi de Primărie să găsească soluţia potrivită pentru refacerea podurilor Traian şi Garibaldi au decis: vor fi demolate şi reconstruite. Lucrările încep în 2014.

Primarul Emil Boc a anunţat, joi, că două poduri din Cluj-Napoca vor fi reconstruite în totalitate, aceasta fiind o soluție sigură pentru următorii 70 de ani.

“În urma expertizei de specialitate, ale cărei concluzii le-am primit ieri, am decis construirea a două poduri noi pentru Cluj-Napoca, în locul Podului Traian și a Podului Garibaldi. Am avut în vedere mai multe soluții alternative, de consolidare a acestora, însă raportul de specialitate arată că podurile Traian și Garibaldi trebuie refăcute în întregime”, a declarat Boc.


Primarul a adăugat că va respecta decizia experților și va demara procedura de construcție.

“Va fi efectuat un studiu de trafic, pentru a se prezenta soluţiile de circulaţie pe perioada realizării construcţiilor, vom organiza procedurile de fezabilitate și de licitație în această toamnă, urmând să demarăm lucrările din 2014. Specialiștii estimează o rezistență de 70 de ani pentru noile poduri”, a explicat Emil Boc.


Lucrările vor fi programate gradual, astfel încât să nu se lucreze simultan la ambele poduri, pentru a evita blocajele de trafic.

Alte patru poduri din municipiu se vor reface din fonduri europene, în cadrul proiectului de reabilitare a tramei stradale aferente liniei de tramvai.


Podul Traian s-a surpat săptămâna trecută pe o porţiune de aproximativ 20 de metri din trotuar. Două macarale au fost transportate atunci în zonă pentru a îndepărta partea surpată a podului. Traficul rutier a fost blocat, în jurul orei 12.00, iar circulaţia s-a desfăşurat numai pe o bandă până în jurul orei 17.00. Incidentul de săptămâna trecută legat de podul Traian nu este singurul din ultima perioadă. În luna aprilie, o femeie de 83 de ani a fost la un pas să cadă în Someş după ce o bucată de trotuar i s-a rupt pur şi simplu sub picioare în timp ce mergea pe pod.

Ultimele Stiri
abonare newsletter