Actualitate

Antonescu N-ARE HABAR de proiectul Roşia Montană

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat la Cluj-Napoca că nu îi este cunoscut proiectul trimis de Guvern privitor la Roşia Montană. Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa Guvernului şi a fost transmis Parlamentului spre adoptare.

„Avem în acest moment un proiect trimis de Guvern pe care trebuie să-l cunoaştem. Guvernul a venit cu o poziţie oficială care trebuie să treacă de Parlament. Proiectul pe care Guvernul l-a trimis, mie cel puţin îmi este necunoscut. Guvernul şi-a asumat în urgenţă un astfel de proiect pentru ca în virtutea unor termene să nu fie dat în judecată. Aşa se explică şi faimoasă dedublare a premierului cu deputatul. În stradă se întâmplă un lucru semnificativ, văd foarte mulţi oameni tineri, care au aspectul unor oameni informaţi, unor oameni civilizaţi. Avem un proiect care legal nu este unul excepţional, ca importanţă socială este unul cu totul special. Am vehiculat propunerea de a constitui o comisie specială în Parlament care să analizeze acest proiect pentru că aici s-ar putea deschide dezbateri. Asta ar asigura transparenţă pentru ca cei care decid, toţi parlamentarii, să cunoască foarte bine poziţia, interesele tuturor. Dezbaterea pe proiect în comisie, oficial, nu a început”, a spus Crin Antonescu.

De-abia acum urmează dezbaterea reală

El a dat asigurări că această comisie va dezbate problema în mod real. „Eu vă pot da garanţia că această comisie va fi constituită şi va avea un regulament de funcţionare care va face dezbaterea reală. Eu nu sunt un specialist al acestei probleme. Eu cred că de data asta avem maturitatea să stăm la o masă să discutăm calm toate argumentele”, a mai spus Antonescu.


Şeful PNL a mai spus că nu a luat nicio decizie referitor la acest proiect.„Există oameni care încă nu şi-au formulat un punct de vedere şi nu au luat nicio decizie, aici mă număr şi eu, există colegi parlamentari care sunt foarte hotărâţi pentru acest proiect, unii chiar miniştrii, dar există colegi parlamentari liberali foarte importanţi care se situează împotriva proiectului. Eu cred că trebuie să luăm o decizie politică după alegerile europarlamentare luând în calcul impactul social. După atâţia ani de amânări trebuie să luăm o decizie, da sau ba. Într-un fel ce se întâmplă acum în societate şi în stradă este un semn bun pentru democraţie. Nu voi susţine votul secret la acest proiect de lege, eu susţin votul deschis, nominal, toţi să ne asumăm deciziile”, a mai spus Antonescu.

Aproximativ 15 militanți împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană au stat în fața sediului PNL de pe B-du0l Eroilor unde Crin Antonescu a susținut o conferință de presă. În momentul ieșirii lui Antonescu, protestatarii au scandat diverse lozinci împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană, însă șeful PNL nu a stat de vorbă cu protestatarii.


Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării. Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter