Actualitate

Apel disperat al comunităţilor din Munţii Apuseni: „Aprobaţi începerea mineritului la Roşia Montană“

Peste zece mii de moţi au venit la Roşia Montană să ceară imperativ repornirea mineritului, în numele celor 100.000 de locuitori ai Apusenilor.

Cu ocazia Zilei Minerului primarul din Roșia Montană, împreună cu 50 de primari și cu parlamentarii din Munții Apuseni au lansat „în numele celor 100.000 de locuitori ai zonei, un apel către toți românii de bună credință să susțină minerii în lupta lor disperată pentru locuri de muncă și pentru pâinea pe care o pun copiilor pe masă. Mesajul oamenilor din Apuseni este acesta: «Români, fiți alături de noi. Veniți la Roșia Montană să vedeți realitatea și nu vă lăsați manipulați de protestele tinerilor lipsiți de griji din Piața Universității. Roșia Montană e în Apuseni! Noi ne apărăm dreptul la muncă și vrem să ne decidem singuri soarta, fiți alături de noi!»“

 


 

Peste zece mii de oameni, în marea lor majoritate mineri din Apuseni și familiile lor, au participat ieri la Ziua Minerului care a avut loc la Roşia Montană. Aceştia le-au solicitat public autorităților repornirea mineritului și avizarea proiectului minier. Un număr de 50 de primari reprezentând 100.000 de locuitori din zona Munților Apuseni au lansat cu această ocazie un Apel la adresa Parlamentului României, cerând în numele oamenilor din Munții Apuseni aprobarea Legii pentru proiectul Roșia Montană și pornirea neîntârziată a mineritului.


„Facem un apel disperat către dumneavoastră (n. r. – Parlamentul României) să aprobați începerea mineritului și Legea Roșia Montană urgent și cu maximă responsabilitate. Votul dumneavoastră pentru Roșia Montană va însemna: mii de locuri de muncă pentru moții din Apuseni, 5 miliarde de dolari în economia românească, eliminarea poluării actuale din Roșia Montană, cel mai mare program de investiții în patrimoniu din istoria României”, se arată în apelul pe care comunitatea îl face către membrii Parlamentului.

După citirea apelului comunității, oamenii s-au strâns într-o simbolică „Horă a Unirii”, pentru a-și arăta solidaritatea cu Roșia Montană.

abonare newsletter