Politică

Crin Antonescu a recunoscut că a fost șomer 8 ani și a trăit din salariul soției. Și se vrea președinte!

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, a recunoscut că a fost șomer 8 ani și a trăit din salariul soției sale, Adina Vălean. Antonescu a spus că nu a cerut bani de la stat, deși nu era angajat.

Discursul lui Crin Antonescu în Parlament în mai 2014.| Crin Antonescu – Facebook Discursul lui Crin Antonescu în Parlament în mai 2014.| Crin Antonescu – Facebook

 

„Nu am fost angajat în acești ultimi opt ani, am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele destul de firave. Nu-mi amintesc să fi cerut cuiva vreun leu, nu am solicitat din partea statului român sau a unor instituții vreun leu sau euro și cred că e opțiunea mea de care nu am de ce să mă feresc”, a spus Crin Antonescu la Antena 3.


Crin Antonescu a fost anunțat luni candidat la prezidențiale de liderii coaliției – Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan și Kelemen Hunor.

Crin Antonescu a ieșit complet din politică în 2014. El a fost președinte interimar al României în timpul puciului eșuat din 2012 dat alături de Victor Ponta și Dan Voiculescu.


„Nu am solicitat candidatura, dar nu m-am dat la o parte”

Crin Antonescu a spus la Digi24, că el nu a făcut vreun demers să obțină candidatura, însă a acceptat-o, deoarece România se află într-o situație complicată.

„Nu pot să ajut să vă spun cum s-a ajuns să fie eu candidatul. După niște contacte, nu pot să le spun discuții, neoficiale cu lideri ai coaliției, ieri-dimineață, am avut o întâlnire la Guvern cu președinții celor trei partide și liderul minorităților. Dânșii și-au exprimat convingerea că eu sunt o soluție pe care ei ar dori să o susțină. Eu nu am solicitat această candidatură, eu nu am făcut niciun demers de vreun privind această candidatură, am înțeles că aceasta este opinia lor. Cred și eu că este o situație politică foarte complicată. În fața acestei propuneri, eu nu m-am dat la o parte și am acceptat-o”, a spus Antonescu.


Întrebat de ce a ales să revină după ce a stat aproape zece ani departe de prim-planul scenei politice, Crin Antonescu a spus că a fost convins să candideze de situația actuală. „Da, am stat aproape 10 ani departe de politică. A fost o decizie perfect liberă a mea când am stabilit că am încheiat. Am părăsit politica foarte transparent și fără lucru încețoșat în spate. (...) Dacă astăzi mă întorc, o fac pentru că suntem într-o situație dificilă, critică”, a precizat Crin Antonescu.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cine este Crin Antonescu, candidat la prezidențiale: fără venituri, co-fondator al USL și co-autor al suspendării lui Băsescu din 2012

Crin Antonescu, atac sub steag fals. Cine câștigă din loviturile aplicate PNL.

HALUCINANT! Rareș Bogdan candidează la europarlamentare PE LISTA PNL. În locul lui Crin Antonescu.

abonare newsletter