Actualitate

Patru firme din Cluj, amendate fiindcă lucrau cu străini fără drept de muncă

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj în baza unor informaţii deţinute au desfăşurat în data de 05 septembrie a.c., o acţiune, cu forţe proprii, pentru combaterea muncii fără forme legale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie au fost depistate patru societăţi comerciale care nu au notificat Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj primirea la muncă a unor cetăţeni străini exceptaţi de la obţinerea autorizaţiei de muncă.

Angajatorii au fost sancţionaţi contravenţional cu suma totală de 6.000 de lei. Inspectoratului General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni, pentru combaterea şederii ilegale şi a muncii fără forme legale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.


 

Etichete: cetateni straini
abonare newsletter