Actualitate
Judecătorii clujeni au redus pedeapsa cu închisoarea în cazul lui Uioreanu Jr.
Judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis, vineri seară, reducerea pedepsei în cazul fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, Alexandru, condamnat pentru trafic de droguri, de la 2 ani şi 6 luni, la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi au dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
"Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, recursul lui Alexandru Uioreanu împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, a dispus condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani. Condamnarea a fost dată pentru trafic de droguri. Alexandru Uioreanu a fost, de asemenea, amendat cu 2.500 de lei pentru deţinere de droguri. Instanţa a dispus, totodată, revocarea măsurii arestării şi a dispus punerea în libertate de îndată a lui Alexandru Uioreanu", a spus Ilieş.
Conform sursei citate, cererea de eliberare pe cauţiune a rămas fără obiect, astfel că s-a dispus restituirea cauţiunii.
La Curtea de Apel Cluj a fost prezent, vineri, Alexandru Uioreanu, tatăl său, Horea Uioreanu, dar şi PS Vasile Someşeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Horea Uioreanu a declarat că doreşte să se implice şi să îi ofere copilului educaţia pe care o merită şi că îşi doreşte ca fiul lui să îşi reia cursurile la şcoală.
Vineri, la Curtea de Apel Cluj s-a judecat apelul făcut de procurorii DIICOT, dar şi de apărătorii lui Alexandru Uioreanu la sentinţa Tribunalului Cluj prin care Alexandru Uioreanu a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Procurorii DIICOT au cerut majorarea pedepsei. Tot astăzi, instanţa a judecat pe fond cererea de liberare provizorie pe cauţiune a fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.
Curtea de Apel Cluj a stabilit, săptămâna trecută, la 30.000 de lei valoarea cauţiunii pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, care a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru trafic de droguri. După decizia de astăzi, cauţiunea depusă de familia Uioreanu va fi înapoiată.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".
În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.
Alexandru Uioreanu, elev la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică, avea situaţia neîncheiată la cinci materii din cauza absenţelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.
În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj.
Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimişi în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition şi Norbert Borşan, pentru aceleaşi infracţiuni.
În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.
Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj.
Curtea de Apel Cluj a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă atunci în executare.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, declara că instanţa a admis o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicţiei de părăsire a ţării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pentru 20 de zile.
Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, declara la acea vreme, că solicitarea poliţiştilor Secţiei III a fost înaintată după ce, în 10 aprilie, Alexandru Uioreanu s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute de eliberarea din arest preventiv.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu şi au dispus înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a arestării preventive, cerută de anchetatori după ce fiul preşedintelui CJ Cluj s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpaţii din dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest.
Recursul lui Alexandru Uioreanu la decizia Curţii de Apel Cluj de arestare preventivă a fost judecat în 24 iulie de instanţa supremă, Uioreanu fiind citat cu mandat de aducere.
Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu a ajuns din nou în arest.